Fondul de Investiții Sociale din Moldova va gestiona proiectele implementate cu suportul României

Instituția publică Fondul de Investiții Sociale din Moldova va fi responsabilă pentru pregătirea, implementarea și raportarea implementării listei proiectelor finanțate de Guvernul României. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi de executiv, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a guvernului.

Recent, în contul Fondului de Investiții Sociale a fost debursată suma de trei milioane de euro, destinată dezvoltării infrastructurii de învăţământ şi creării unor condiţii mai bune pentru copiii care frecventează instituţiile preşcolare. Astfel, cu suportul financiar al României urmează să fie renovate 244 de grădinițe din 33 de raioane ale țării. În funcție de necesitățile existente, va fi cumpărat mobilierul, reparate acoperișurile, blocurile alimentare și sanitare. În același timp, vor fi procurate materiale didactice, construite terenuri de joacă, săli festive și sportive.

Guvernele de la Chișinău și București au semnat, la 27 aprilie 2010, un Acord cu privire la punerea în aplicare a Programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova. Până în prezent, din această sumă au fost deja renovate peste 900 de grădinițe din țara noastră, din cele circa 1500 existente.