R. Moldova susține integritatea teritorială a Ucrainei, a declarat la ONU un oficial moldovean

Republica Moldova nu recunoaște anexarea Crimeii de către Federația Rusă și își reiterează preocuparea în legătură cu perpetuarea crizei din Ucraina și a ostilităților din regiunile de est ale țării vecine, care afectează climatul de securitate din întreaga regiune. Declaraţia a fost făcută ieri de către secretarul de stat al Ministerului Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Tatiana Molcean, la dezbaterile Adunării Generale a ONU, transmite MOLDPRES.

Dezbaterile au fost dedicate examinării situației în teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei și au fost deschise de președintele Ucrainei, Petro Poroșenko.

La eveniment a fost reconfirmată disponibilitatea Republicii Moldova de a sprijini și în continuare eforturile Ucrainei pentru depășirea crizei din Donbas și restabilirea suveranității și integrității teritoriale a statului vecin.

Potrivit MAEIE, Tatiana Molcean „a evidențiat necesitatea sistării de către Federația Rusă a activităților destabilizatoare în regiunea din care face parte Ucraina și Republica Moldova, respectării cu strictețe a principiilor fundamentale de drept internațional și implementării depline a rezoluțiilor relevante ale Adunării Generale a ONU, în particular rezoluțiile cu privire la integritatea teritorială a Ucrainei și retragerea completă și necondiționată a forțelor militare  străine de pe teritoriul Republicii Moldova”.

Tatiana Molcean efectuează în perioada 20-21 februarie 2019 o vizită de lucru la New York.