Serviciul de ridesharing Uber a devenit funcţional şi la Iaşi

Începând de astăzi, serviciul de ridesharing Uber a devenit funcţional şi la Iaşi, capitala Moldovei devenind astfel cel de-al cincilea oraş din ţară în care această aplicaţie este activă, după Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov şi Timişoara. „Uber, aplicaţia care conectează şoferii parteneri cu pasagerii în peste 600 de oraşe din 64 de ţări, este acum disponibilă şi în Iaşi, inima Moldovei. Cei care nu au încercat serviciul până acum vor beneficia de prima călătorie gratuită în limita a 10 lei, dacă îşi vor crea un cont Uber şi vor folosi codul promoţional HelloIasi”, se arată într-un comunicat al companiei. „Ne bucurăm să te anunţăm că, începând de astăzi, poţi comanda o cursă Uber la Iaşi. Călătoria către birou sau către casă după o seară în oraş este acum mai sigură şi mai convenabilă cu Uber”, se adaugă în document. Primul utilizator al Uber la Iaşi a fost actorul Marius Manole, de la Teatrul Naţional din Bucureşti. „Agitaţia vieţii de artist presupune, printre altele, şi multe deplasări. Pentru mine, cele mai multe zile încep cu o repetiţie şi se termină cu unul sau două spectacole. Folosesc Uber atât în România cât şi în străinătate şi mă bucur nespus că Iaşi, oraşul meu natal, a mai făcut un pas important spre modernizarea transportului urban”, a declarat actorul. La rândul ei, Nicoleta Schroeder, general manager Uber România, a afirmat că îşi doreşte ca Uber să devină un partener al autorităţilor locale. „Suntem bucuroși să lansăm serviciul în Iași, al cincilea oraș din România în care Uber este disponibil. Iași a ales Uber în aceeași măsură în care Uber a ales Iașul – mii de ieșeni au deschis aplicația cel puțin o dată în ultimele șase luni. Astăzi, orașul Iași se alătură altor zeci de orașe europene care au Uber – Paris, Londra, Berlin, Praga, Amsterdam, Lisabona, Varșovia și multe altele. Ne dorim ca Uber să devină un partener al autorităților locale pentru a rezolva problema traficului aglomerat, pentru a reducere poluarea dar și pentru a face din Iași un oraș mult mai prietenos cu turiștii”, a declarat Nicoleta Schroeder, General Manager Uber România. Reprezentanţii Uber susţin că tarifele sunt transparente, ele fiind afişate în aplicaţie înainte de a comanda o cursă. „Toate plăţile sunt înregistrate electronic, indiferent dacă sunt achitate cash sau cu card. Toate cursele vin cu o factură fiscală care poate fi descărcată de utilizatori din contul lor Uber”, se precizează în comunicat. Valoarea tarifelor Uber sunt următoarele: tarif de bază: 2,0 lei; pe minut 0,3 lei; pe kilometru: 1,8 lei; tarif minim: 7 lei; tarif de anulare (dacă pasagerul anulează cursa dupa două minute): 7 lei. „Astfel, o călătorie de la aeroport la Palatul Culturii va costa aproximativ 17 lei, în condiţii normale de trafic. Dacă este prima dată când foloseşti aplicaţia Uber, adaugă codul promoţional HelloIasi (meniul din stânga, Plata – Adăugaţi promocod), pentru a te bucura de prima călătorie gratuită, în limita a 10 lei”, se mai precizeaza în document. (E.M.)