Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” a devenit membră a Şcolii Doctorale Europene

În urma întâlnirii din această săptămână a grupului de lucru de la Școala Doctorală Europeană, coordonată de Colegiul European de Securitate și Apărare, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (UTI) a fost admisă ca membru. Astfel, cadrele didactice ale Politehnicii ieșene vor face parte din echipe complexe  ce vor oferi un program suplimentar de training specializat, pe lângă activitatea desfășurată de doctoranzi la universitățile din țara din care provin, și va oferi sprijin pentru teze inter și pluridisciplinare. UTI va sprijini desfășurarea activității acestei instituții cu formatori pe cinci domenii, cu mai multe subcategorii, de la noile tehnologii, securitate, tehnologia informației, calculatoare, infrastructură, personal și logistică de apărare, industria și capacitățile de apărare, guvernare, management, economie și finanțe din domeniul apărării, etc. „Apartenența noastră la acest organism confirmă abordarea noastră actuală, din punct de vedere academic, a problemelor acute care privesc securitatea cibernetică, securitatea socială sub toate aspectele, prevenirea conflictelor și asigurarea unui management, pe diferite niveluri, care să evite crizele sociale. Această abordare nouă se regăsește în programele de masterat, programele postuniversitare și în programele doctorale, realizate în majoritatea lor în parteneriat cu organisme specializate în aceste direcții. În acest mod, vom extinde aria cooperării și la nivel european și sunt convins că aportul Politehnicii ieșene va fi unul consistent și va fi apreciat”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul instituției ieşene de învățământ superior, prin intermediul unui comunicat de presă. (Edmond Macri)