DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE DIN SOMNUL CEL DE MOARTE

Nu doar România, dar și celelalte țări ale lumii (cum ar fi Marea Britaniei), pe timp de nervozitate și buluceală, recurg la referendumul care, chiar și așa, încearcă să impună un punct de vedere obiectiv al celor despre care se spune că slujesc regimul democrat, ei fiind de fapt adevăratul popor și nu acela pe care  panaramele de prin piețele publice cu sau fără ”veste galbene” cu sau fără Bot, cu Ceaușescu înviat din aceeași prostie analfabetă și blondă încearcă să-l reprezinte.

Referendumul ne așteaptă cuminte, ca un cățel de apartament, fiind gata să dea din coadă a prietenie oricui îi întinde un oscior sau un pumn de bombele, o vorbă bună, găsind în fiecare posesor de astfel de gesturi normale un adevărat prieten ce merită să fie slujit și luat în seamă.

De fapt, o astfel de stare ne arată prin viu grai cine este bolnav, cine a luat-o pe arătură, cine este pus sub semnul întrebării, cum altădată erau puși cu gâtlejul pe butuc, în așteptarea lamei ghilotinei nimicitoare.

Nu de referendumuri ducem lipsă, nu de astfel de majore consultări cu poporul avem nevoie, atâta timp cât nu suntem în stare să știm ce vrem, pe ce drum să o luăm, cum să formulăm întrebarea care să ne scoată la lumină, care să ne aprindă luminița de la capătul tunelului. Shakespeare de-abia a reușit el să găsească întrebarea eliberatoare, care i-a și slobozit în veșnicie constarea: ”Aceasta-i întrebarea” după ce a făcut la rândul său nemurirea sub formă de împietrire: ”A fi sau a nu fi” (To be, or not to be, that is the question), poate fi și astăzi pentru români întrebarea pe care Klaus Werner Iohannis să o folosească la referendumul mult agitat și vărsat peste toate bombeurile pantofilor de domniță (cu sau fără aspirații de Cenușăreasă). 

Dacă, în general, firescul desfășurării lucrurilor aduce în față nevoia unei consultări populare, pe o anumită temă, temă ce se regăsește în formularea unei întrebări simple, limpede, clarificatoare la care să răspundă poporul după cum îi este vrerea, la noi în spațiul mioritic, unde ciobănașul s-a lăsat în brațele destinului morții, fără împotrivire, fără întrebare, vine personaj negativ din baladă, ”cel ungurean”, cu vădita intenție de a falsifica istoria și fără nici o treabă se trezește să scoată țara la referendum. Zis și făcut! ”Aproape este gata să formuleze întrebarea cu penalii, dar nu știe ce să întrebe poporul (sic!) Nu știe dacă este bine să întrebe poporul dacă există un român cu drept de vot, deci teafăr la minte, care să fie de acord ca penalii să ne conducă! Chiar dacă legiuitorul a fost mai deștept decât președintele, cu vreo câțiva zeci de ani înaintea acestuia, prevăzând prin lege să nu existe o astfel de anomalie, Klaus Werner Iohannis este pregătit să umple țara de ridicol cu astfel de buletine de vot, de fapt cu o serie de costuri care nu se justifică, dar care a visat el și Ludovic Orban că ar scoate mai mulți oameni la urne, la alegerile europarlamentare, alegeri în care, de regulă, partidele politice nu reușesc să aducă la urne nici măcar toate rudele candidaților.

Să stăm locului și să vorbim cu aerul tras adânc în piept, să nu ne agităm, să nu ne amestecăm, să lăsăm plămânii să se limpezească și să ne ofere șansa unei respirații de tip normală, firească, generoasă.

Într-o astfel de poziție vom avea acea claritate care ne pune față în față cu demnitatea noastră de popor aflat la răscruce de drumuri și care este provocat de vremuri să-și asume onestitatea celor care știu să construiască veșnicia prin fapte și nu doar prin vorbe. Avem nevoie de solidaritate, de unitate, de imnul național (care nu numai că trebuie cântat, dar el trebuie să ardă în ființa fiecărui român asemenea unei flăcări veșnice, care să ne mențină legătura cu înaintații noștri), într-o accentuată stare de continuitate, de forță dată de consistența granitului, de falnica înălțime a piscului, de amețitoarea coborâre a văilor munților noștri. La această oră există în România o vâscoasă consistenţă de mlaștină sub fiecare talpă pusă să simtă stabilitatea pământului. Unii spun că avem câmpii mănoase și pământul reavăn, doar prin locurile călcate de popor se întâmplă să existe astfel zone instabile, nesigure și imprevizibile.

Țara a ajuns deja pe mâinile lui Klaus Werner Iohannis, conducătorul lipsit de Dumnezeu, dacă ar fi să încercăm să înțelegem atitudinea sa față de poporul român, şicanele sale prin care nu face altceva, în lupta cu ”ciuma roșie”, decât să sacrifice poporul, același care l-a votat masiv în 2014. O astfel de mulțumire este riscantă, devine greu de digerat la masa pe care inconştientul Iohannis o întinde, dar în locul bucatelor începe să pună trădările, interesele ascunse ale popularilor europeni și mai puțin suferința poporului român, pe care nu numai că nu o alintă, dar o înăsprește mai tare. ”Deșteaptă-te române din somnul cel de moarte”

ADI CRISTI