PMP îi cere lui Maricel Popa să explice lipsa materialului antiderapant de la Dobrovăţ

Consilierii judeţeni ai Partidului Mişcarea Populară (PMP) solicită preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, social democratul Maricel Popa, să explice cum justifică lipsa materialului antiderapant de pe drumul judeţean care face legătura între comuna Dobrovăţ şi municipiul Iaşi, pe care în această dimineaţă a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea mai multor pasageri. „Contractul pentru deszăpezirea drumurilor judeţene a fost sistat în data de 7 martie. Însă, an de an, vremea ne-a produs surprize neplăcute, mai ales în zonele de pădure. În aceste condiţii şi mai ales după accidentul de azi solicit preşedintelui CJ să explice ieşenilor de ce nu s-a luat în calcul menţinerea unui număr minim de utilaje care să prevină astfel de accidente şi care să fie pregătit pentru situaţii excepţionale. Dacă se intervenea la timp, astăzi nu mai discutăm despre 22 de oameni care au ajuns la spital pentru că autorităţile nu au fost în stare să prevadă nişte condiţii meteorologice instabile”, a declarat liderul consilierilor judeţeni ai PMP, Alin Aivănoaei.  Pentru preîntâmpinarea unor astfel de incidente, consilierii judeţeni ai PMP propun ca, pe viitor, Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP) Iaşi să intervină pe drumurile judeţene, pentru a asigura condiţii optime de trafic şi siguranţă pentru participanţii la trafic, indiferent de perioada de timp şi de existenţa unui avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Reamintim că în această dimineaţă, un microbuz cu 25 de persoane la bord s-a răsturnat din cauza poleiului pe drumul judeţean care face legătura între localitatea Dobrovăţ şi municipiul Iaşi, în urma ccidentului 22 de persoane fiind rănite şi una încarcerată. În urma acestui incident, autorităţile au declanţat codul roşu de intervenţie, la faţa locului fiind trimise mai multe echupaje de descarcerare, salvare şi pompieri. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, toate persoanele rănite fiind în prezent în afara oricărui pericol. (Edmond Macri)