MAI TRAGE O DATĂ

Klaus Werner Iohannis o dă din nou în bâlbâială. Întrega țară, la orele 14, exact pe 1 aprilie (păcăli-m-aș și n-am cui!), era pregătită să memoreze întrebarea supusă referendumului popular, așa consultativ cum îl declară legea. Toți competitorii care sunt deciși să iasă la vot sunt deja încordați, cu genunchii puși pe treabă, în configurarea inevitabilului salt mortal. Anunțul cu declarația de presă prezidențială a paralizat țara mai mult decât a făcut-o constructorul unui metru de autostrada, lăsând să se înțeleagă minunea că poporul român poate și el o data să-și țină respirația în același timp, definind solidaritatea. Mult visata și mult sperata coregrafie, care să nu facă vizibilele inesteticele defazări de mâini sau de picioare, de aplecări sau de înălțări, dintr-o data devine posibilă, surprinzător de prezentă în firescul gestului de a fi împreună, de a asculta cu maximă atenție, care a fost rezultatul unei tăceri în cauză de aproape doi ani. A fi sau a nu fi Klaus Werner Iohannis în stare să ne fericească? La casele de pariuri majoritatea ar fi mizat să oricât de încet ar gândi președintele nostru, el tot va reuși să pună o întrebare care să ne scoată din case, care să ne mobilizeze în timide dar sincere aprecieri față de capacitatea președintelui de a ține pasul cu civilizația, alta decât aceea ”feisbucistă”.
Ceea ce nu a fost să fie, s-a transformat într-o nouă tragere de timp la români. Președintele mai vrea o consultare cu Parlamentul. După doi ani de așteptări și de sforțări intelectuale prin care nu a ascuns efortul că ar fi dorit să găsească o întrebare pe tema justiției, iată că, nedumeritul de la Sibiu și-a dat seama că acest culoar este prea îngust pentru neuronii săi activi și prietenoși, drept pentru care s-a folosit de soluția ajutătoare ”mai trage o data”. Nu știu dacă profesorul de fizică este bun doar numai la fenomene sau și la aritmetică, socotind bine termenele prevăzute de lege, având marea grijă de a nu depăși data de 26 mai 2019, data la care au loc alegerile europarlamentare. Președintele ar trebui să-și dea seama că, oricât de președinte se simte el că este (în fibra mușchilor antrenați la tenis sau la schi) dura lex sed lex nu numai în ceea ce privește acțiunea și reacțiunea, frecarea sau dinamica. Astfel, în cele 55 de zile care au mai rămas până la vot, preşedintele va trebui să parcurgă pașii obligatorii care depind și de programul Parlamentului. Așa cum a demonstrat o plăcere dureros de sălbatică în a prelungii termenele în care și el ca președinte putea să dispună, forțând legea, tot așa și Parlamentul ar trebui să i-o servească, să vadă și domnia sa ce înseamnă să o faci pe-a prostul, să nu înțelegi că imediat sau, în cel mai scut timp, ar trebui să reacționezi. Dacă din cele 55 de zile se scad 30 de zile campania electorală, Parlamentul României ar trebui să gestioneze 25 de zile în care să-l convoace pe președinte în fața plenului pentru a-și prezenta cauza. Evident că cel mai simplu boicot ar fi acela de a nu se asigura cvorumul necesar desfășurării unei ședințe de plen. Toate șicanele, ce ar putea să fie inventate sau redescoperite, vor arunca țara într-un haos și mai mare, pe fondul în care România gestionează acum președinția rotativă a Consiliului Europei, în timp ce poporul român se află în debutul campaniei electorale, declanșată de alegerile europarlamentare pentru Parlamentul Uniunii Europene.
Nu cred că PSD va ridica mănușa. Un posibil boicot al agresivității președintelui va consta în învățămintele lui Iisus Hristos, când își propune să întorci și celălalt obraz. Aceste gest nu va face altceva decât să-l lase cu mâinile goale pe Klaus Werner Iohannis. S-ar putea chiar să-l lase și în pielea goală, în vârf de munte, asigurându-i astfel confidențialitatea spectacolului macabru.
Există la creștini și nu numai, în general la popoarele cu frică de Dumnezeu, această retragere în curțile interioare ale bunului simț, poziție din care, fără a da bir cu fugiții, oamenii reușesc să despartă, la rândul lor, apele, găsind calea cea dreaptă, drumul cel bun pe care nu vor ezita să pășească, indiferent de ce le vor spune aparențele. Tot timpul superficialitatea, strălucirea ambalajului nu au forța necesară subjugării puterilor profunde, care ne scot la lumină, care ne pun în spatele deciziile cu ajutorul cărora vom învinge mediocritatea, putregaiul și impertinența.
Despre referendumul consultative să auzim numai de bine. Când vom afla și întrebarea la care este chemată țara să răspundă, atunci vom ști dacă accidentul nostru vascular prezidenţial este sau nu un AVC autentic sau doar unul închipuit. Nici măcar de un AVC autentic, nu sunteți în stare, domnule președinte, ar mai spune câțiva cârcotași de serviciu.
ADI CRISTI