Protocol de colaborare pentru lansarea programului de tabere „ARC”, ediţia 2019 – semnat la Palatul Victoria

Conferinţa Interparlamentară privind Viitorul Uniunii Europene – luni şi marţi, la Bucureşti

Ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia Intotero, şi ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, au semnat, marţi, la Palatul Victoria, un protocol de colaborare pentru lansarea programului de tabere „ARC”, ediţia 2019, la care vor lua parte anul acesta peste 3.000 de copii şi tineri români din comunităţile istorice şi din diaspora.

„Acest program deja este o tradiţie. A început cu paşi timizi. An de an, numărul celor care doresc să vină în România este în creştere, acesta a fost şi motivul pentru care în Anul Centenar – 2018 am decis, alături de prim-ministrul Viorica Dăncilă şi colegii de la Ministerul Tineretului şi Sportului, creşterea numărului participanţilor cu 50%, astfel încât anul acesta vom avea peste 3.000 de participanţi”, a declarat ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia Intotero.

Ea a adăugat că elevii şi studenţii au posibilitatea, timp de o săptămână, să participe, în judeţele Neamţ, Tulcea, Hunedoara şi Gorj, la descoperirea României, la cursuri în limba română, de istorie, geografie şi de aprofundare a cunoştinţelor despre limba română.

La rândul său, ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, a menţionat că acest program de tabere oferă tinerilor din comunităţile istorice şi din diaspora o şansă să cunoască tradiţiile, obiceiurile şi frumuseţile pe care ţara noastră le are.

„Acasă este pentru fiecare dintre noi cel mai important loc, iar legătura culturală ne conectează cu ţara, indiferent de locul în care ne aflăm în lume. (…) Vreau să cred că o parte dintre participanţii la taberele ‘ARC’ o să îşi dorească să se întoarcă pe meleagurile româneşti. Pe toţi ceilalţi vreau să îi încurajez să coopereze cu alţi tineri, să participe la schimburi de experienţă şi să ducă mai departe mesajele şi valorile tinerilor. (…) Îmi doresc ca tinerii participanţi la taberele ‘ARC’ şi tinerii din diaspora să se bucure de sport şi activităţi fizice. Sportul stă la baza dezvoltării armonioase şi nu numai, iar tinerii au nevoie de beneficiile oferite de sport. Sportul este unul dintre cei mai buni ambasadori ai unui stat şi una dintre cele mai importante cărţi de vizită ale unei naţiuni”, a arătat Matei.

Potrivit informaţiilor remise de Guvern, programul a ajuns la a unsprezecea ediţie şi se adresează etnicilor români (elevi, tineri, studenţi şi profesori) din ţările aflate în jurul graniţelor şi Balcani: Serbia (Voivodina şi Valea Timocului), Bulgaria, Ucraina (regiunea Cernăuţi, Odessa şi Transcarpatia), Republica Moldova, inclusiv regiunea transnistreană, Albania, Republica Macedonia, Croaţia, Ungaria, precum şi celor din diaspora de mobilitate (Italia, Spania, Grecia, Canada, Portugalia, Marea Britanie, Franţa, Germania etc.).

Anul acesta, participanţii au la dispoziţie un număr record de locuri, iar taberele vor fi organizate în serii consecutive, în perioada 1 iulie – 27 august, în patru locaţii: în Centrele de Agrement din Sulina, judeţul Tulcea, Oglinzi, judeţul Neamţ, Căprioara, judeţul Hunedoara, şi Săcelu, judeţul Gorj, mai informează Executivul.

„ARC” este parte a programului de guvernare 2018-2020 şi face parte din pilonul Educaţie „Nicolae Iorga”, înscriindu-se în planul anual de acţiuni proprii al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

De la lansare şi până în prezent, la tabere au participat 23.000 de elevi, tineri şi profesori. AGERPRES