De sâmbătă se reia circulaţia autobuzelor către zona de agrement Ciric

Începând de sâmbătă, 27 aprilie, se reia circulația pe traseul 48 de autobuz, către Zona de agrement Ciric, anunţă Compania de Transport Public (CTP), într-un comunicat. Prin urmare, orarul traseului 49 se modifică astfel: de luni până vineri, un autobuz va deservi traseul 48 (Târgu Cucu – Podu de Fier – Moara de Vânt – Ciric), cu plecare de la capetele de linie la fiecare 60 de minute, din Târgu Cucu, între orele 6.30 – 21.30, iar de la Ciric între orele 6.30 – 21.30; de luni pâna vineri, un autobuz va deservi traseul 49 (Târgu Cucu – Podu de Fier – Moara de Vânt – Complex Roua Residence), cu plecare de la capetele de linie la fiecare 30 de minute, din Târgu Cucu, între orele 6.45 – 18.15, iar de la Complex „Roua Residence” între orele 7.00 – 18.30. Potrivit CTP, sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare, traseul 49 va fi suspendat, iar două autobuze vor circula pe traseul 48 (Târgu Cucu – Podu de Fier – Moara de Vânt – Ciric – Tătărași Sud), cu plecare de la capetele de linie la fiecare 30 de minute, între orele 6.45 – 21.45. (E.M.)