Deputaţi din primul Parlament solicită partidelor din actualul legislativ să reia dialogul pentru crearea unei majorităţi

10:46 | 28.05.2019Categorie: Politic

Deputați din primul Parlament au făcut astăzi un apel public către legislatorii care au fost aleşi la 24 februarie 2019 să depăşească abordările sterile şi să iniţieze un dialog constructiv în baza Acordului de Asociere R. Moldova – Uniunea Europeană şi să constituie o majoritate parlamentară aptă să readucă în prim plan valorile democraţiilor europene, comunică MOLDPRES.

În apel, deputaţii din primul legislativ constată că după trei luni de la alegeri, n-a fost formată majoritatea parlamentară, iar instituţiile de conducere rămân încă nefuncţionale. Ei susţin că rezultatele alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019 au confirmat voinţa majorităţii populaţiei de a fi parte a marii familii europene, iar alegerile anticipate nu vor schimba structura şi componenţa parlamentului.

Foştii legislatori îi îndeamnă pe actualii membri ai parlamentului să pună capăt stării de incertitudine ce “poate arunca R. Moldova în haos, torpila Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană şi schimba orientarea politică ce ar conduce la federalizarea R. Moldova” şi să iniţieze un dialog constructiv în baza Acordului de Asociere cu UE, să constituie o majoritate parlamentară, care să garanteze integrarea R. Moldova în spaţiul Uniunii Europene.

„Domnilor deputaţi, vă îndemnam să ieşiţi din campania electorală, să vă ridicaţi la înălţimea responsabilităţilor politice care vă revin, să iniţiaţi dialogul constructiv între deputaţi şi între fracţiuni, ca instituţiile statului să devină funcţionale. În caz contrar, întreaga responsabilitate pentru falimentarea cursului european al R. Moldova va reveni deputaţilor cu aspiraţii europene şi democratice”, se arată în apelul deputaţilor din Primul Parlament.

Alegerile parlamentare au avut loc pe data de 24 februarie. În urma acestora, în legislativ au ajuns patru partide: PSRM, PDM, Blocul “ACUM” şi partidul „ŞOR”.