ASUMAREA DESTINULUI

Nu știu dacă suntem din nou provocați de un fake news, care să ne abată atenția de la problemele grave cu care se confruntă România. De regulă, pentru o astfel de ”abatere”este nevoie de un subiect care să ne emoționeze, care să ne revolte, care să ne scoată în stradă. Un astfel de subiect poate fi lesne găsit în zona nedreptăților pe care trebuie să le facă față un copil, fie că acesta este surprins în centrul Capitalei sau în Baia de Aramă din Mehedinți. Sfârșitul de săptămână a încins din nou țara, adunând revolta în doze semnificative pentru a trimite în umbră tensiunile din PSD sau inevitabilele modificări la alegerile electorale.
Cazul Sorina devine astfel o gură de aer pentru cei care se simt înghesuiți în corzile presiunilor politice, oferindu-le un stand by pe teritoriul căruia timpul încremenește, astfel încât, să scăpăm neafectați de ceea ce altădată ne-ar fi culcat la pământ, tocându-ne milimetru cu milimetru.
Cazul fetiței târâtă pe caldarâm de un procuror zelos, în văzul întregii țări (din nou presa bat-o vina este capul răutăților!), doar pentru a fi dusă la îndeplinire o hotărâre judecătorească, pentru ca, mai apoi, să apară și surpriza etapei, aceea prin care prin hotărârea executorie, nu se avea în vedere extragerea fetiței din spațiul în care acesta trăia, fiind vorba doar de recuperarea unor bunuri personale ale acesteia, a scos în evidență nu numai lipsa de umanitate a reprezentantului organelor statului, cele care lucrează pentru cetățean, cât mai ales primitivismul în care au înghețat cei plătiți din banii publici, privind dezinteresul sau, dincontra, excesul de zel. ȘI pentru ca tensiunea să fie și mai mare, s-a zvonit prin sat că de fapt ”americanii” au venit să o înfieze pe Sorina pentru că mai au acasă un copil bolnav, iar Sorina ar fi compatibilă să-i doneze ceva organe (sic!) Și, uite așa, a fost pusă în scenă telenovela atât de dragă unui procent majoritar de mioritici. Emoția a revărsat peste marginile oalei, revolta celor care au calitatea principală de gură cască, a dat și ea în clocot, astfel încât fără o prea mare greutate a fost pusă de o prelungire a reacțiilor în lanț, de la Viorica Dăncilă, mamă de copil înfiat, la Ana Birchall, ministrul Justiției, , chiar dacă nu are dreptul să vorbească despre un dosar aflat în anchetă, nu a ezitat să recunoască faptul că s-a arătat oripilată de ceea ce a văzut la televizor. Și, la televizor ce a văzut ministrul Justiției?! Cum ce?! Exact ceea ce a văzut o țară întreagă. Dacă noi, muritorii avem libertatea de a descrie cu propriile noastre cuvinte tabloul în care procurorul Maria Pițurcă ”mătura” cu Sorina strada, de parcă copila ar juca rolul de mătură de paie, pe fondul sonor al țipetelor disperate ale micuței, Ana Birchall nu a vrut să se lanseze în fireasca descriere după natură a peisajului stradal, fiind blocată de prerogativele funcției să emită judecăți de valoare, fie ele și verbale, despre un dosar penal aflat în anchetă.
Nu vorbim aici despre un moft, ci chiar despre comiterea unei infracțiuni, atunci când cineva din sistem se ante-pronunță, înainte ca judecătorii să dea o sentință în dosarul aflat în fază de anchetă sau chiar de judecată. O astfel de ingerință formulează atacurile directe asupra independenței justiției, fie din interiorul sistemului, fie din afara acestuia.
Cu toate acestea, iată că, nimic nu poate să mascheze abuzurile pe care plenul CSM și le asumă, atunci când acest Consiliu Superior ar trebui să decidă în numele Justiției din România, dar el preferă să le treacă la absență.
Această Secție Specială de Anchetare a Infracțiunilor din Justiție ține în continuare paginile întâi ale mass media. Din nou s-a amânat o ședință a CSM, în care Adina Florea ar fi putut fi confirmată la conducerea acestei importante secții ce ar asigura ”igienizarea” în special a activității procurorilor din Ministerul Public, după marea infestare produsă de Laura Codruța Kovesi.
Un alt subiect care încearcă să scoată capul timid de sub emoția dusă la Băia de Aramă ține de votul din diaspora, vot pe care Klaus Werner Iohannis este din ce în ce mai interesat să-l gestioneze ca fiind succesul său de a da dreptul românilor să participe la vot oriunde s-ar alfa aceștia, în țară sau aiurea, prin toată lumea. Nici un român nu trebuie să rămână cu votul la el, astfel încât votul să-l reprezinte, votul să-l mobilizeze, să simtă că face și el parte din echipa care își asumă destinul țării.
ADI CRISTI