Tratamente stomatologice gratuite pentru elevi şi studenţi în perioada vacanţei de vară

În rețeaua de 150 de cabinete școlare din București, elevii și studenții pot primi consultații și tratamente gratuite și în perioada vacanței, potrivit unui anunț al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București. „Orice fel de intervenție începând cu consultul dentar, cu periaje, fluorizări, sigilări, tratarea cariei, a complicațiilor acesteia, extracții dentare, deci absolut orice”, potrivit unei declarații făcute de medicul stomatolog Daniela Anitas, medic în cabinetul școlar de la Școala Gimnazială Nr 79 din Sectorul 4 al Capitalei.’ Dr. Daniela Anitas, medic stomatolog: „Orice fel de intervenție începând cu consultul dentar, cu periaje, fluorizări, sigilări, tratarea cariei, a complicațiilor acesteia, extracții dentare, deci absolut orice. Mai ales că avem toate condițiile, după cum vedeți. Important este ca și copiii să vină și să respecte programările, să existe o continuitate a tratamentului. Uneori necesită o perioadă mai lungă de venire la tratament. E unul din avantajele cabinetului școlar, că fiind aici în școală sunt aproape obligați să treacă și pe la noi. Este foarte important pentru ei să fie obișnuiți de la vârste cât mai mici. Odată cu apariția primului dinte, adică la 6 luni, copilul, teoretic, ar trebui văzut de un stomatolog pentru că se pot observa și anumite anomalii dento-maxilare încă de la început și părinții trebuie să știe, dar cu cât mai devreme, cu atât mai bine”. Rețeaua de Medicină Școlară a Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București are 448 de cabinete de medicină generală, 150 de cabinete stomatologice, 9 cabinete medicale universitare și 13 cabinete stomatologice universitare. În perioada septembrie 2018 – mai 2019, au fost consultați 85.120 de copii și studenți și alți 119.935 au fost tratați în cabinetele școlare stomatologice din București, potrivit comunicatului citat. (sursa. www.edupedu.ro)