VACANȚĂ PUSĂ LA ZID (IV)

106. Culegătorii toamnei scot din rod forfota mulțimii.

Se aprind culorile în urma trasoarelor

ce fac din mâinile mele întinse

ramurile încărcate ale unui pom de crăciun.

107. Mă ridic din genunchi mai sus

decât mi-am lăsat capul.

În nori nu există crucea necesară Răstignirii

108. Între Înălțare și Cădere

existăm sub formă de așteptare

Alegerea face parte din logica simplă a cântării.

109. Zborul încă există sub formă de vis.

Aceeași plutire ce ne scoate din noi

asemenea palmelor strânse între cele două inimi.

110. Dă-mi inima cum mi-ai da o palmă

sub forma căușului plin cu apă

Renașterea să mă țină în brațe, iubindu-mă.

111. Lasă-ți inima să treacă în mine ca o perfuzie

Să ne gândim la transplantul acestui poem

în locul sufletului  ars și irecuperabil.

ADI CRISTI