Ioan Mircea Paşcu, propus pentru funcţia de comisar european fără portofoliu din partea României

Conferinţa preşedinţilor de comisie din Parlamentul European va audia, marţi, propunerile de comisari interimari Ioan Mircea Paşcu şi Kadri Simson, din Estonia. Europarlamentarii vor vota asupra celor două propuneri joi, 18 iulie, potrivit programului Legislativului European. „Conferinţa preşedinţilor de comisie din Parlamentul European îi va audia marţi pe comisarii desemnaţi Kadri Simson (Estonia) si Ioan Mircea Paşcu (România). Domnul Paşcu şi doamna Simson sunt propunerile de înlocuire ale foştilor comisari Andrus Ansip şi Corina Creţu, care şi-au preluat mandatele de membri ai Parlamentului European”, arată programul Parlamentului European. Audierile vor avea loc între orele 15.00 şi 18.00. Votul în plen va avea loc, joi, după ce Conferinţa Preşedinţilor, din care fac parte preşedintele PE David Sassoli şi liderii grupurilor politice, va declara închise audierile. Consiliul Uniunii Europene a respins, luni, propunerea preşedintelui în exerciţiu al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker de a transfera unor comisari în funcţii atribuţiile Corinei Creţu şi lui Andrus Ansip, după ce aceştia au preluat mandate de eurodeputaţi. Andrus Ansip a deţinut portofoliul Pieţei Unice Digitale iar Corina Creţu pe cel al Politicilor de Coeziune. Portofoliile au fost transferate temporar în sarcina vicepreşedintelui Maroš Šefčovič, respectiv comisarului Johannes Hahn. Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, consideră cele două propuneri de comisari europeni interimari, Ioan Mircea Paşcu şi Kadri Simson, competente pentru a ocupa acest post. Juncker a decis că propunerile de comisari nu vor avea alocate portofolii specifice în Executivul european. „Astăzi (vineri-n.red.) preşedintele Jean-Claude Juncker a comunicat Parlamentului European că a avut oportunitatea de a evalua abilitatea lui Kadri Simson şi Ioan Mircea Paşcu de a ocupa poziţii de membri ai Comisiei Europene, luând în vedere Articolul 17(3) a Tratatului Uniunii Europene. Parlamentul European este consultat acum în privinţa desemnării lor în funcţiile de comisari de naţionalitate estoniană şi română, până la sfârşitul mandatului preşedintelui Juncker pe 31 octombrie 2019. Aceasta vine după ce Consiliul UE nu a ajuns la o unanimitate pe propunerea sa (Juncker-n.red.) de a nu înlocui – pentru lunile rămase – acei comisari care pleacă pentru a ocupa funcţiile de membri ai Parlamentului European”, arată un comunicat al Comisiei Europene. Jean Claude Juncker a audiat, joi, cei doi candidaţi pentru funcţiile de comisari europeni, propuşi de Guvernele României şi Estoniei, potrivit sursei citate. Ca urmare a interviurilor, preşedintele CE a confirmat competenţele candidaţilor potrivit cerinţelor din Articolul 17(3) al Tratatului UE. De asemenea, Juncker a decis să nu aloce portofolii specifice pentru cei doi candidaţi desemnaţi având în vedere perioada scurtă de mandat care mai rămâne până în toamnă, când va fi stabilită noua Comisie. Însă, ei vor lua parte la activităţile de colegiu şi vor putea participa în proiectele de echipă, conform Comisiei Europene. În scrisorile trimise vineri celor doi comisari desemnaţi, preşedintele Juncker le-a reamintit şi de responsabilităţiile lor ca membri ai Comisiei, inclusiv „obligaţia de a respecta cele mai înalte standarde profesionale şi etice”, arată reprezentanţii Comisiei. (sursa: www.mediafax.ro)