VACANȚĂ PUSĂ LA ZID (VI)

118. Încercăm să credem că rugăciunile

ne spală pe mâini, dar nu și rufele murdare

Vinovățiile fac din noi cuvinte pentru pietre funerare.

119. Locuiesc în mine, chiar dacă Eul din mine

nu m-a primit în gazdă.

Respirăm aerul de toți respirat.

120. Urmele pașilor noștri sunt adâncimea pașilor

celor de dinainte, fără ca cineva să ne pună la plată.

Plătim doar cu viața faptul că ne-am născut!

121. Faptele nu mor niciodată.

Cuvintele lor ard ca ultima țigară!

122. Caută-mă până când mă vei găsi

într-o sticlă memorând naufragiul.

Ultimul semn poate fi prima șansă la libertate.

123. Glontele care trece prin mine

este singura întrebare rămasă fără răspuns.

Rana adâncă îmi ține ochii deschiși, imobili.

ADI CRISTI