Cod galben de ploi torenţiale şi vijelii în 23 de judeţe până luni seara

Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ploi torenţiale şi vijelii, valabilă în 23 de judeţe din centrul, nordul şi estul ţării până luni seara. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul 14 iulie, ora 13:00 – 15 iulie, ora 21:00, la munte, în nordul şi vestul Moldovei, nordul Munteniei şi local în Transilvania vor fi perioade cu înnorări accentuate şi averse ce vor avea şi caracter torenţial. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 litri/mp şi izolat 40 – 50 litri/mp. Pe arii restrânse vor fi şi descărcări electrice, intensificări temporare ale vântului şi, posibil, grindină. Judeţele avertizate de meteorologi total sau parţial sunt: Alba, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea şi Vrancea. Potrivit ANM, astfel de fenomene, dar pe suprafeţe mai restrânse şi în intervale scurte de timp, se vor semnala şi în restul teritoriului. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza această atenţionare prin avertizări de vreme severă imediată. (AGERPRES)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.