A fost semnat Acordul de împrumut destinat creşterii accesului cetăţenilor la servicii de asistenţă medicală primară

Play

Premierul Viorica Dăncilă a avut luni, la New York, în contextul vizitei de lucru în SUA, o întrevedere cu reprezentanţii Băncii Mondiale, la finalul căreia a fost semnat Acordul de împrumut destinat creşterii accesului cetăţenilor la servicii de asistenţă medicală primară şi promovării serviciilor medicale preventive, în special în zonele mai puţin dezvoltate, în valoare de 500 de milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, programul vizează, de asemenea, creşterea accesului la serviciile medicale asigurate de medicii de familie şi îmbunătăţirea eficienţei cheltuielilor din sectorul sanitar.

Sursa citată menţionează că acordul de împrumut în valoare de 500 de milioane de euro a fost semnat în numele României de către ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, şi în numele Băncii Mondiale de către Tatiana Proskuryakova, manager de ţară pentru România şi Ungaria.

„Este un program ce va aduce beneficii pacienţilor, în condiţiile în care va creşte finanţarea pentru medicina de familie şi pentru cea comunitară, inclusiv prin dotarea cu echipamente performante a cabinetelor medicale, precum şi prin pregătirea personalului medical din medicina primară. Astfel, cetăţenii din zone izolate sau mai greu accesibile vor avea acces mai facil la servicii de sănătate, la stabilirea diagnosticului în faza incipientă, la tratament corect, deci, la o mai bună îngrijire”, a subliniat prim-ministrul Dăncilă, citată în comunicat.

La rândul său, ministrul Finanţelor Publice a afirmat că acordul se bazează pe obţinerea unor rezultate în sectorul de sănătate şi sprijină iniţiativele Guvernului de a aduce schimbări majore în modul de furnizare a asistenţei medicale, în special în comunităţile rurale. „Prin atingerea obiectivelor vizate, ne aşteptăm ca acesta să devină o poveste de succes în regiune şi un punct de plecare pentru proiecte similare viitoare”, a spus Teodorovici.

Totodată, Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, citată în comunicat, a declarat: „Acest program ne va ajuta să garantăm ceea ce ne dorim de mult timp – acces egal pentru toţi cetăţenii la serviciile medicale. De asemenea, Strategia Naţională de Sănătate va îmbunătăţi modul în care sunt cheltuiţi banii publici investiţi în sistemul de sănătate”.

Directorul de ţară al Băncii Mondiale pentru România şi Ungaria, Tatiana Proskuryakova, a subliniat că în ciuda progresului înregistrat în domeniul sănătăţii, în România „rata deceselor care ar putea fi prevenite prin accesul la îngrijiri medicale este printre cele mai ridicate din UE, în special pentru populaţia cea mai săracă, iar acum există oportunitatea de a îmbunătăţi aceste rezultate”. „Apreciem eforturile făcute de actualul Guvern, precum şi angajamentul luat pentru a oferi un sistem de sănătate mai echilibrat şi mai integrat”, a adăugat oficialul Băncii Mondiale.

Programul pe bază de rezultate în sănătate, implementat pentru prima dată în România, va încuraja ca acest domeniu să se concentreze mai mult pe pacient, conform comunicatului.

În comunicat se menţionează, totodată, că programul cuprinde trei arii de rezultate: îmbunătăţirea acoperirii cu servicii de asistenţă medicală primară pentru populaţia insuficient deservită, prin întărirea asistenţei medicale comunitare şi extinderea pachetului de servicii de bază în asistenţă medicală primară pentru persoanele vulnerabile neasigurate; reorientarea sistemului medical, centrat pe spital, către o asistenţă medicală primară eficientă, prin diversificarea pachetului de servicii de asistenţă medicală primară şi îmbunătăţirea mecanismelor de plată.

De asemenea, se va implementa o schemă de ajutor de minimis pentru cabinetele de medicină de familie. Programul urmăreşte şi creşterea eficienţei cheltuielilor în sectorul de sănătate prin abordarea aspectelor critice legate de costuri.

Conform comunicatului, împrumutul a fost aprobat în şedinţa Consiliului de administraţie al grupului Băncii Mondiale care a avut loc pe 17 septembrie, la Washington DC. Acesta va finanţa programul guvernamental, va atrage finanţare UE pentru implementarea activităţilor necesare indicatorilor propuşi şi va oferi asistenţă tehnică. Împrumutul a fost negociat de Banca Mondială şi Ministerul Finanţelor Publice din România în Cadrul Parteneriatul Strategic de Ţară 2019 – 2023. AGERPRES