SCRISORILE NESCRISE DAR TRIMISE DIN ȚARA SFÂNTĂ (I)

Femei neîntrebate de nimeni

Cu fiecare val

sunt aduse fecioare la mal

femei neinteresate de nimeni

sau poate acele redute

rămase străine

în lipsă de cuceritori

şi de nopţi dezbrăcate

în cor de suspine

Cu fiecare val

marea devine mai mică

în ochiul meu ocupat

de atâta retragere

dinspre curaj înspre frică

Văd pescăruşii la picioarele tale

aşteptându-ţi pe aripi

neprihănirea

să-ți dezbrace inima de răni

și de zale.

Cu fiecare val

pe glezne îți cade rochia albă de bal

Ești goală în mare

sau poate să fie umbra ta

de trup dezbrăcată

cum miresmele mai sunt

dezbrăcate de floare.  

Pe malul ochilor

Ascult cum marea

îţi aduce vorba la mal

cum şoapta din tine

îmi sparge timpanul

şi zgomotul arşiţei

ne loveşte pe trupuri

Ascult cum rugul

îşi tânguie flacăra oarbă

Iubirea se-ntinde

ca o umbră pe ziduri

te-ntorci înspre mare

cu paşi apăsaţi

din trupul tău cade

îndepărtarea

cum fructele cad

la marginea drumului

Privesc înspre capătul lumii

catargele coapselor tale

vestesc naufragiul

sau poate

să fie gestul firesc

de a-ţi scoate un fir de nisip

din ochii înşiraţi ca două mărgele

pe marginea zării.

 

Orbit, cu marea în faţă

Nu privesc înspre mare…

Zgomotul ei de cascadă

îmi ocupă urechea

mă lasă să cred că

e o ceartă continuă

o dispută eternă

între maluri şi larg

între „a veni” şi „a te reîntoarce”

de parcă tu ai fi

întreaga întindere de ape

de pe marginea căreia

Soarele îşi face timp să răsară

Nu privesc înspre mare

Ochii mei  confiscaţi de îndepărtarea ta

nu mai locuiesc în mine.

ADI CRISTI