Iohannis afirmă că, în timpul mandatului său, a avut câteva realizări care vor influenţa „semnificativ” parcursul României

Play

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, că, în timpul mandatului său, a avut câteva realizări care vor influenţa „semnificativ” parcursul României, indicând Pactul pentru alocarea a 2% din PIB pentru Apărare şi Summitul de la Sibiu.


„Am avut câteva realizări care vor influenţa semnificativ parcursul României pentru încă ani şi ani. Aş menţiona doar câteva, ca să nu ocup prea mult din spaţiul de dezbatere: acea înţelegere cu toate partidele pentru a aloca 2% din PIB pentru Apărarea României ne-a pus în situaţia de partener foarte respectat şi agreat în NATO şi ne permite să oferim românilor o siguranţă în spaţiul geopolitic în care trăim. Am avut pe urmă, spre sfârşitul mandatului, acel summit european de la Sibiu, în inima României, la care au participat toţi liderii europeni relevanţi, în care am creionat parcursul Uniunii Europene pentru următorul mandat de cinci ani. Am avut un mandat care a început ca un mandat de construcţie, aşa l-am gândit, dar, pe parcurs, am ajuns de multe ori să am un mandat, care, de fapt, trebuia să menţină România în marile coordonate dorite de români, opunându-mă PSD-ului”, a spus Iohannis, la dezbaterea organizată în Aula Bibliotecii Centrale Universitare.

El a susţinut că a reuşit să se opună PSD „suficient de mult” pentru a menţine România pe traiectoria europeană, în spaţiul valorilor europene şi transatlantice. „Am reuşit să salvez imaginea României prin politica externă pe care am făcut-o, am reuşit să contracarez efectele toxice în exterior ale unei guvernări pesediste centrate pe acapararea statului. Timp de 30 de ani, PSD-ul a inhibat dezvoltarea României şi cred că acum, după 30 de ani de tranziţie, lucrurile trebuie să se schimbe fundamental. PSD-ul trebuie înlăturat din decizia statului. Dar, nu oricum, ci în mod democratic”, a afirmat preşedintele.

Iohannis a adăugat că, de la începutul mandatului, a dorit să facă altfel de politică, dar a întâlnit un PSD „puternic ostil”, care, mai ales după decembrie 2016, a venit cu o abordare care a aruncat România „în haos”, „pentru a salva câţiva penali”. „PSD a dorit să acapareze şi să distrugă nu doar statul de drept, nu doar lupta anticorupţie, ci şi marile sisteme şi a făcut-o într-un mod foarte perfid, şi-a înşurubat neamurile, găştile de partid, în toate sistemele publice. M-am opus acestor demersuri (…) folosind instrumentele oferite de Constituţie şi de multe ori, suprinzător pentru ei, am avut succes”, a completat şeful statului.

El a subliniat că votul este „extrem de important” şi reprezintă modul prin care se poate schimba mersul lucrurilor în România.

Klaus Iohannis a reiterat că se bazează în turul al doilea al prezidenţialelor pe votul electoratului PNL, USR PLUS, PMP şi UDMR.

„Nu am niciun război cu electoratul PSD, are dreptul să fie reprezentat de un partid democratic şi de asta trebuie trimis PSD în Opoziţie să se reformeze. (…) Noi o să avem grijă ca pensiile şi salariile să crească”, a susţinut candidatul PNL.

De asemenea, şeful statului a făcut apel la tineri să meargă la vot. „Votul este vital şi dacă doriţi să participaţi la construcţia României mergeţi pe 24 noiembrie la vot”, a transmis Iohannis.

La eveniment participă consilieri prezidenţiali şi de stat, preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, membri ai staff-ului de campanie al candidatului PNL la prezidenţiale, liberali, studenţi. AGERPRES