UNDE AM AJUNS, CINE MAI SUNTEM, ÎNCOTRO MERGEM

PSD se află  din nou într-o mare derută. Este pregătit de o nouă cacialma, care l-a frământat în gol, evitând să folosească drojdia sub formă de demnitate, necesară creșterii. A început să-și joace la babaroase soarta sa, din ce în ce mai nedreaptă, dacă încercăm să ținem cont de istoria politică a spațiului mioritic. A fost sau  încă este un partid necesar? Viața este singura care poate să decidă. Trecutul astăzi ne aruncă în gol, încercând să ne imaginăm drumul pe care am fi mers dacă nu ne ieșeau în cale cei trei trandafiri. Ar fi fost mult mai bine, ar fi fost mult mai rău?! Am fi reușit să ne păstrăm acea lâncezeală care pur și simplu ne-a înfrânat drumul spre acel deziderat rămas în ceață, care ne-ar fi permis să mergem spre acel mai bine încă neatins, dar care ne-a permis să înțelegem de ce în libertate regulile democrației sunt la fel de restrictive ca  în dictatură, atunci când nu vrei să ții cont de drepturile și libertățile cetățenești.

Mulți cred astăzi că o viață fără PSD ar fi fost mult mai respirabilă, mult mai simplă, mult mai la îndemâna operațiilor aritmetice primare, scădere și adunare. Nu am fi ajuns încă la înmulțiri și împărțiri, ne mai vorbind de calcului ariei cercului, cu acel πR² pe care ăștia l-au pus în calea buturugii mici, înainte ca să intre în coliziune cu carul mare.

Războiul s-a mutat din miezul obsesiei iohanniste în curtea din Kiseleff. Viorica Vasilica Dăncilă mai trebuie să poarte o luptă cu bărbații, de ceastă data din propria sa ogradă, din curtea în care nu de mult se aduna oștirea pesedistă. Acum ea este atacată nemilos, de cei pe care i-a ridicat în funcții, de cei pe care i-a scos de sub influența dovedită a fi nefastă a lui Liviu Dragnea acceptând chiar să joace rolul proastei, să-și terfelească imaginea, de altfel cuminte și încrezătoare, după cum îi era dictat scenariul celui care de fapt a îngropat partidul, fără nici o altă variant de salvare, doar prin apariția sa strălucitoare, de salvator, de Arhanghel, ceea ce nu s-a mai întâmplat, viața aruncându-l irevocabil în spatele gratiilor. Din liderul maxim Liviu Dragnea a ajuns blestemul social-democrației, blestem care astăzi începe să-și facă vizibilă nota de plată. Cel mai mare partid nimerit pe mâna aventurierilor politici nu avea cum să reușească la nesfârșit  să păcălească și să se strecoare pe sub bunăvoința electoratului său care de 30 de ani a plătit în alb toate proiectele scrise în numele binelui care ar fi trebuit să-i facă viața mai ușoară, mai bună, mai frumoasă. Dar, iată că, de fiecare data la vreme de scadență, se întâmplă dezastrul, constatarea prin care electoratul se vede mințit, părăsit, ignorat, terfelit, fără nici o șansă de a lega un minim dialog. Nici loc de monolog nu au găsit cei care au fost nevoiți să constate că din nou revenim, după 30 de ani, la aceleași mesaje, la aceleași zâmbete de îmbărbătare spre o viață mai bună, fără ca aceasta să poată fi atinsă.

Marea confruntare a fost mutată în curtea din Kiseleff, aşteptându-se ca Viorica Vasilica Dăncilă să dea un semn din mila Domniei Sale față de soarta crudă și nedreaptă a PSD, partid ce a ajuns să fie terfelit de gesturile huliganice ale pretinșilor săi lideri. Iată că, decizia salvatoare este așteptată să vină de la mult batjocorita ”sunt mai proastă decât mine”. Ea, Viorica Vasilica Dăncilă trebuie din nou să o facă pe-a proasta și să înțeleagă nemernicia unora petru care puterea joacă rolul oxigenului. A ajuns ca ”proasta satului”, după cum a încercat Liviu Dragnea să-și construiască evadarea spre Palatul Victoria, să fie din nou provocată la luptă, să fie din nou pusă în situația unei ”dezbateri”, de această data regizată în sensul punerii batiste pe țambal, astfel încât să se creeze iluzia că nu s-a întâmplat nimic, nimeni nu a trecut pe aici, totul este Ok, noi suntem ceea ce vrem să fim, noi și doar noi contăm, restul nu există, restul nu face parte din filul acesta.

O astfel de atitudine a dus PSD în zona telurică în care totul se dărâmă, totul se prăbușește, fără ca cineva să se întrebe ce se întâmplă, de ce cad munții, de ce seacă apele, de ce se rostogolesc văile, de ce nimeni nu mai rezistă să stea în picioare, chiar și atunci când suntem chemați să ne probăm verticalitatea.

Examenul pe care îl dă astăzi PSD, acela de trezire la realitate,  este de fapt examenul pe care fiecare partid politic ar trebui să-l pregătească pentru liderii săi, astfel încât, să nu mai existe această stare de surprindere pe picior greșit, fiecare având această obligație de a fi responsabilul faptelor sale, dacă acestea sunt luate în nume propriu sau reprezintă voința celor pe care partidul politic în cauză și le asumă. Avem nevoie de acest decont zilnic, prin care electoratul să fie în stare să afle răspunsul la întrebarea directă: ”Cum stăm?” Unde am ajuns, cine mai suntem, încotro mergem?!

ADI CRISTI