Ministrul de Externe Aureliu Ciocoi a avut o întrevedere cu ambasadorul Italiei

Chişinău, 2 dec. /MOLDPRES/. Finalizarea procedurilor interne pentru intrarea în vigoare a modificărilor la Acordul privind conversiunea permiselor de conducere dar și necesitatea semnării acordurilor în domeniul protecției sociale, recunoaşterii titlurilor de studii şi promovării şi protejării investiţiilor au fost discutate luni, 2 decembrie la întrevederea ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene Aureliu Ciocoi cu ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova Valeria Biagiotti, relatează MOLDPRES.

Potrivit serviciului de presă al MAEIE, interlocutorii au evidențiat relațiile excelente în diverse domenii, precum şi perspectivele consolidării dialogului politic şi cooperării sectoriale moldo-italiene. Totodată, a fost abordată chestiunea colaborării în cadrul organizațiilor internaţionale şi regionale, în special, în cadrul Iniţiativei Central Europene, a cărei preşedinţie este deţinută actualmente de Italia. În context, a fost menţionată organizarea Summit-ului Inițiativei Central Europene care se va desfășura la 19 decembrie la Roma.

Şeful diplomației moldovenești a trecut în revistă prioritățile actualului Guvern, menționând determinarea acestuia de a continua implementarea reformelor şi de a lupta cu corupţia. În context, ministrul a ținut să exprime aprecieri pentru susținerea Italiei în procesul de modernizare a țării noastre.

Ambasadorul Valeria Biagiotti a exprimat încrederea că pe viitor cooperarea moldo-italiană se va consolida, reconfirmând angajamentul Italiei de a continua acordarea asistenței Republicii Moldova în diverse domenii.