Campanie informativ – preventivă a polițiștilor, în Iulius Mall Iași


Siguranța ta și a celor din jur este foarte importantă, însă nu trebuie să uităm nici de cea a căminului nostru. Nu trebuie să uităm nicio secundă că paza bună trece primejdia rea.

În Iulius Mall Iași, joi, 6 februarie 2020, în intervalul orar 11:00-13:00, vor fi prezenți reprezentanți ai Inspectoratului General al Poliției Române, care vor susține o activitate informativ – preventivă.

Dacă ai întrebări legate de modul în care îți poți securiza casa, le poți adresa polițiștilor prezenți în Iulius Mall Iași. Activitatea face parte din campania națională de prevenire a furturilor din locuințe – „Nu lăsa un hoț să îți invadeze intimitatea!”.

Vino în Iulius Mall Iași să afli mai multe despre siguranța căminului tău!