Uniunea Europeană nu vede „niciun motiv de panică” pentru epidemia de coronavirus din Italia

Uniunea Europeană nu vede „niciun motiv de panică” pentru epidemia de coronavirus din Italia care a contaminat peste 100 de persoane şi a provocat moartea a două, a declarat duminică, la Riad, comisarul european pentru afaceri economice, Paolo Gentiloni, relatează Reuters.

„Uniunea Europeană are încredere deplină în autorităţile italiene şi în deciziile pe care le iau”, le-a spus Paolo Gentiloni jurnaliştilor, după o reuniune a G20 la nivel de miniştri de finanţe din Arabia Saudită.

„Împărtăşim preocuparea pentru o posibilă contaminare, dar există niciun motiv de panică”, a spus el.

În Italia au fost confirmate 132 de cazuri de infectări cu noul coronavirus, a anunţat duminică, într-un nou bilanţ, şeful Protecţiei Civile, Angelo Borrelli, reamintind că epidemia a făcut doi morţi în această ţară.

Potrivit bilanţului prezentat de Borrelli, cazurile, care includ două decese survenite în intervalul vineri-sâmbătă, sunt în număr de 89 în Lombardia (în regiunea Milano), 25 în Veneto (în zona Veneţia), 9 în Emilia-Romagna (în jurul Bologna), 6 în Piemont (Torino), la care se adaugă 3 în regiunea Roma (Lazio), care sunt infecţii contractate în afara Italiei.

Borrelli a subliniat că, pentru moment, ”structurile sanitare nu au reuşit să identifice pacientul zero”, cel care a declanşat epidemia în Italia.

Prin urmare, ”este dificil de prevăzut amploarea contagiunii (epidemiei)”, a precizat acesta, adăugând că ”singura măsură valabilă care poate fi adoptată este închiderea teritoriilor” afectate.

Guvernul italian a plasat în carantină sâmbătă seară două zone din Lombardia (în jurul oraşului Codogno) şi Veneţia, precum şi o localitate din apropiere de Padova pentru a încerca să ţină sub control această epidemie de Covid-19, fără precedent în Europa.AGERPRES