Papa Francisc a apărut duminică pentru prima oară în public după patru zile

Papa Francisc a apărut duminică pentru prima oară în public după „o uşoară indispoziţie” anunţată de Vatican, care l-a obligat pe suveranul pontif să îşi anuleze mai multe audienţe şi activităţi publice în ultimele patru zile, informează Reuters şi AFP.

Liderul în vârstă de 83 de ani al Bisericii Catolice a apărut la o fereastră a Palatului Apostolic din Vatican pentru a se adresa miilor de credincioşi reuniţi în piaţa Sfântul Petru cu ocazia mesajului şi binecuvântării papale din fiecare duminică.

Aceasta a fost prima apariţie publică a papei Francisc după slujba organizată de Miercurea Cenuşii la Roma, pe durata căreia înaltul prelat a tuşit şi a strănutat de mai multe ori.

Vaticanul nu a precizat afecţiunea de care suferă papa Francisc.

Cu toate acestea, în contextul temerilor apărute în Italia în urma epidemiei de coronavirus, purtătorul său de cuvânt, Matteo Bruni, a respins vineri speculaţiile despre starea de sănătate a papei.

„Nu există dovezi care să conducă la un alt diagnostic decât o uşoară indispoziţie”, a precizat Matteo Bruni.

În timpul mesajului său rostit duminică de la fereastra Palatului Apostolic, papa Francisc a tuşit de câteva ori şi părea că avea căile nazale înfundate.

De asemenea, liderul de la Vatican a anunţat că nu va participa la o tradiţională reculegere spirituală de şase zile, organizată alături de alţi prelaţi de rang înalt la Curia din Ariccia, la sud de Roma, din cauza unei răceli.

„Din păcate, o răceală mă obligă să nu particip în acest an la reculegerea de Postul Paştelui. Îmi voi continua reculegerea aici”, a declarat papa Francisc. Este pentru prima dată când liderul de la Vatican nu va participa la acest eveniment după alegerea sa la conducerea Bisericii Catolice în martie 2013.

Italia se confruntă cu cea mai gravă epidemie de Covid-19 din Europa, cu peste 1.100 de cazuri confirmate începând din data de 20 februarie. Cel puţin 29 de persoane au murit din cauza noului tip de coronavirus.

Papei Francisc i-a fost extirpat o parte dintr-un plămân în tinereţe, în jurul vârstei de 20 de ani, în timpul unei operaţii realizate la Buenos Aires din cauza unei afecţiuni respiratorii. AGERPRES