Salonul Cărţii de la Paris a fost anulat

Salonul Cărţii de la Paris, care urma să aibă loc în perioada 20 – 23 martie la Porte de Versailles, a fost anulat din cauza riscurilor legate de răspândirea epidemiei de coronavirus, a anunţat duminică preşedintele său, Vincent Montagne, citat de AFP.

„În urma deciziilor guvernamentale de a interzice adunările de peste 5.000 de persoane în spaţii închise, am luat cu regret decizia de a anula ediţia din 2020”, a explicat el într-un comunicat.

„Sentimentul nostru de responsabilitate ne obligă să nu ne asumăm niciun risc pentru sănătatea tuturor celor care contribuie la succesul Livre Paris: editori, expozanţi, autori, vorbitori, parteneri din peste 50 de ţări şi, desigur, publicul nostru de peste 160.000 de vizitatori în fiecare an”, a completat Vincent Montagne, care prezidează şi Sindicatul Naţional al Editorilor (SNE).

„Livre Paris vă dă întâlnire în 2021 cu noi promisiuni şi noi descoperiri în ceea ce priveşte cartea şi lectura”, a conchis el.

Salonul urma să aibă în acest an drept ţară invitată India. AGERPRES