Florin Cîţu solicită Parlamentului să nu respingă actele normative care prorogă, până în luna august, dublarea alocaţiilor pentru copii

Ministrul interimar al Finanţelor, Florin Cîţu, a solicitat, luni, Parlamentului să nu respingă actele normative care prorogă, până în luna august, dublarea alocaţiilor pentru copii şi anularea măsurilor financiare prevăzute în Ordonanţa 114/2019.

„Este un mesaj pentru colegii mei parlamentari, în speciali cei de la Camera Deputaţilor. Nu respingeţi Ordonanţa 1 şi Ordonanţa care prorogă dublarea alocaţiilor pentru copii până la 1 august 2020. În acest moment este nevoie de stabilitate financiară. Vă garantez că avem bufferul necesar pentru a face faţă acestei provocări”, afirmă Florin Cîţu într-un material video postat pe pagina sa de Facebook.

La sfârşitul anului trecut, Guvernul şi-a asumat răspunderea pe modificările la Ordonanţa 114, printre prevederile eliminate fiind cele referitoare la „taxa pe lăcomie”, taxele din energie, posibilitatea renunţării la Pilonul II şi îngheţarea salariilor demnitarilor. Ulterior, PSD a contestat la Curtea Constituţională asumarea răspunderii Guvernului, situaţie în care Executivul a adoptat, în ianuarie 2020, Ordonanţa 1/2020. Senatul a respins, recent, această ordonanţă, care va merge astfel în Camera Deputaţilor, for decizional.

Pe de altă parte, la jumătatea lunii ianuarie, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă pentru prorogarea, până la 1 august, a termenului pentru majorarea alocaţiilor pentru copii. La începutul lunii februarie, Senatul a respins şi acest act normativ. AGERPRES