Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că începând de luni se instituie starea de urgenţă pe teritoriul României pentru 30 de zile.



„Începând de astăzi se instituie starea de urgenţă pe întreg teritoriul României pentru o pentru o perioadă de 30 de zile”, a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.

Klaus Iohannis a prezentat măsurile din decretul emis luni privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul ţării noastre.

Conform legilor în vigoare, situaţia de urgenţă este acel eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar, care prin amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate.

Starea de urgenţă este o măsură excepţională ce poate fi instituită de preşedintele României, prin decret, cu încuviinţarea Parlamentului.

În acest context, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat deja că Parlamentul va vota cel târziu joi decretul privind starea de urgenţă. AGERPRES