306 cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus

Un număr de 306 cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate în România de la ultima informare, numărul total al îmbolnăvirilor ridicându-se la 9.242, a informat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

 

Dintre persoanele infectate, 2.153 au fost declarate vindecate şi externate.

La terapie intensivă sunt internaţi 245 de pacienţi.

Potrivit sursei citate, 482 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au murit. AGERPRES