Hotărârea privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel naţional a fost publicată în Monitorul Oficial

Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel naţional şi a măsurilor de prevenire şi control al infecţiilor în contextul situaţiei epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2 a fost publicată în Monitorul Oficial.

Hotărârea prevede instituirea stării de alertă pe teritoriul naţional pentru o perioadă de 30 de zile şi conţine o serie de reguli şi restricţii pentru a permite autorităţilor să lupte eficient împotriva riscului de răspândire a noului coronavirus.

Actul normativ instituie, începând de vineri, 15 mai, obligativitatea purtării măştii, astfel încât nasul şi gura să fie acoperite, în spaţiile comerciale, în mijloacele de transport în comun, la locul de muncă şi în alte spaţii închise.

Începând cu aceeaşi dată, este permisă circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în interiorul localităţilor, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiei şi evitarea formării grupurilor pietonale mai mari de 3 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii.

Potrivit actului normativ, deplasarea în afara localităţii/zonei metropolitane este interzisă cu următoarele excepţii:

* deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

* deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

* deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole;

* deplasarea pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;

* deplasarea pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate sau eliberarea de documente necesare pentru obţinerea unor drepturi;

* deplasarea pentru participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;

* deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, decesul unui membru de familie;

* deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;

* deplasarea pentru activităţi recreativ-sportive individuale desfăşurate în aer liber (ciclism, drumeţie, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit şi altele) cu participarea a cel mult 3 persoane;

* deplasarea pentru participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane şi respectarea regulilor de distanţare socială;

* deplasarea pentru achiziţia, service-ul, efectuarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor, activităţi care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu.

Deplasarea în afara localităţii pentru situaţiile menţionate se va justifica prin declaraţie pe propria răspundere. AGERPRES