Ediţia din acest an a Festivalului Afterhills a fost anulată

Toate biletele achiziționate deja pentru ediția 2020 a Festivalului Afterhills se transformă automat în bilete valabile pentru ediția 2021. De asemenea, cei care, din diverse motive, nu vor putea participa la Afterhills 2021 îşi vor putea recupera costul biletelor, urmând ca toate detaliile în acest sens să fie publicate pe site-ul oficial al evenimentului, www.afterhills.com, anunţă organizatorii evenimentului într-un comunicat de presă. “Ținem aproape de autorități și vom reveni cât de curând cu detalii despre desfășurare, line-up și noua dată a festivalului din 2021, în depline condiții de siguranță. Vă mulțumim pentru prietenie și susținere! Echipa Afterhills”, se mai arată în comunicat. “În urmă cu 4 ani am avut un vis. Să aducem mai aproape atmosfera marilor festivaluri. Să-i vedem și să-i ascultăm pe artiștii noștri preferați aici, acasă. Să punem Iașul pe harta internațională a distracției. Alături de voi, am reușit. Am fost împreună în număr foarte mare încă de la prima ediție, iar în 2019 comunitatea noastră a depășit 110.000 de festivalieri. Vouă, celor care ați crezut în Afterhills și ați vibrat la marginea scenelor, vă datorăm totul: energia, încrederea și forța să depășim orice obstacol. Am fost obișnuiți de la prima ediție cu furtunile, dar ce avea să aducă 2020 nu a putut anticipa nimeni. Pandemia ne-a afectat viețile și ne-a reașezat planurile, ne-a ținut departe de familie și prieteni, de locuri dragi și de multe dintre pasiunile noastre.  Ne-am păstrat optimismul și am continuat munca din ultimele 12 luni pentru evenimentul din acest an, sperând într-un #happyend. A fost, totodată, o ocazie bună să reflectăm la propriile limite și să fim recunoscători pentru tot ce am avut șansa să construim și să trăim în anii trecuți. Am așteptat cât am putut de mult, urmărind evoluția epidemiologică și dispozițiile autorităților, însă a sosit vremea să luăm o decizie asumată: Afterhills 2020 nu se poate desfășura după formatul consacrat, cu respectarea distanțării sociale și limitarea numărului de persoane. Avem o mare responsabilitate față de echipă, de artiști și de voi toți, cei care ați achiziționat bilete și ați așteptat cu nerăbdare festivalul. Sănătatea e pe primul loc și vom face tot ce se poate pentru a depăși cu bine pandemia și să ne regăsim anul viitor. Vă așteptăm alături de noi la Afterhills 2021!”, precizează echipa Afterhills. “Lucrăm deja la ediția de anul viitor și promitem că lunga așteptare va merita. Construim un concept nou, cu activități inedite, și avem pe listă nume mari internaționale, pentru a ne reîntâlni într-o poveste cum n-a mai fost până acum la Iași. Suntem conștienți că va fi o provocare să vă surprindem și să reușim să ne distrăm cu mai multe măsuri de siguranță decât eram obișnuiți. Am acceptat-o și știm că, atât timp cât voi, comunitatea Afterhills, ne sunteți alături, totul va fi bine și ediția 2021 va scrie istorie. Abia așteptăm să ne revedem, să ne îmbrățișăm fără teamă, să ne zâmbim fără mască și să petrecem până în zori, ca în vremurile bune!”, se arată în încheierea comunicatului. (E.M.)