Municipalitatea a reactivat planul de măsuri împotriva caniculei

Având în vedere temperaturile ridicate înregistrate în ultimele zile la Iaşi, primarul Mihai Chirica a dispus Comitetului Local pentru Situații de Urgență (CLSU) să reactualizeze și să pună în aplicare măsurile cuprinse în planul privind diminuarea efectelor provocate de caniculă asupra populaţiei din municipiul Iaşi. Astfel, Direcţia de Asistenţă Socială va identifica şi evidenţia persoanele cu dizabilităţi, cele cu boli cronice, precum şi pe cele cu posibilităţi materiale şi financiare reduse, în vederea acordării de ajutor, inclusiv apă minerală, sucuri şi fructe. Societăţile furnizoare de utilităţi publice vor trebui să doteze punctele de încasare a facturilor cu echipamente de climatizare şi dozatoare de apă, iar SC ApaVital SA Iaşi va verifica funcţionarea celor 15 cişmele (fântâni stradale) amplasate în      Parcul Copou, Rond Târgu Cucu (Stație CTP „Golia”), Parcul Expoziției, Esplanada Oancea, Parcul Teatrului Național, Cinematografil Victoria, Esplanada Costache Negri – Piața Elenismului, Piaţa Voievozilor, Stația CTP Liceul de Chimie, Parcul Șahiștilor (Podu Roș), Bd. Carol I – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” şi     Strada  Clopotari (Nicolina). Totodată, SC ApaVital SA va asigura distribuţia de apă potabilă în zonele din municipiu care nu sunt racordate la sistemul centralizat de distribuţie a apei potabile şi ale căror surse de alimentare cu apă potabilă au scăzut / secat. Primăria Municipiului Iaşi va asiguta amenajarea de puncte de prim-ajutor şi de distribuire de apă rece către populaţie în centrele de cartier, iar Poliţia Municipiului Iaşi şi Poliţia Locală (cu avizul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, în cărui subordine se află în timpul stării de alertă) vor suplimenta cu agenţi patrulele pe timp de noapte care îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului. Agenţii de poliţie de la Poliţia Municipiului Iaşi şi Poliţia Locală ((cu avizul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, în cărui subordine se află în timpul stării de alertă) vor intensifica măsurile pentru reţinerea cerşetorilor şi a persoanelor fără adăpost în vederea dirijării acestora spre adăposturi pe perioada caniculară. Se va interzice circulaţia autovehiculelor cu o sarcină mai mare de 7,5 tone pe raza municipiului Iaşi între orele 11.00 și 17.00 (la COD PORTOCALIU / ROȘU), iar fântânile arteziene din municipiu vor fi repuse în funcţiune, inclusiv pe timpul nopţii, până la ora 24.00. Alte măsuri adoptate de membrii CLSU se referă la:

*  atragerea activităţii organizațiilor neguvernamentale pentru supravegherea activă a persoanelor cu dizabilităţi, bolnavilor cronici, bătrânilor, precum şi a persoanelor cu venituri reduse

* asigurarea bunei funcționări a cișmelelor existente în cimitirele de pe raza Municipiului Iaşi

* SC Compania de Transport Public (CTP) SA va asigura la capetele de traseu posibilitatea aprovizionării mijloacelor de transport în comun cu apă rece, iar Biroul Siguranţa Circulaţiei din cadrul CTP va monitoriza permanent mijloacele de transport în comun în vederea preluării persoanelor care necesită sprijin şi asistenţă medical

* asigurarea în pieţele agroalimentare, bazar, târguri și oboare din Municipiul Iaşi a unor locuri speciale pentru furnizarea de apă potabilă

* admiterea comercializării produselor de către producătorii primari, în pieţele agroalimentare, numai până la ora 10.00

* difuzarea informațiilor privind protejarea populației în timpul caniculei prin intermediul site-ului Primariei Municipiului Iași și a altor canale de comunicare

* intensificarea controalelor în pieţe şi la comercianţii stradali de produsele alimentare perisabile

* asigurarea permanenţei de către Centrul Operativ al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă (format din angajaţii Biroului de Protecţie Civilă) pe toată perioada avertizării, în conformitate cu atribuţiile care revin din OUG nr. 21 / 2004

* comunicarea coordonată spre / de la regiile, societăţile, direcţiile, serviciile şi ONG-urile implicate în acţiunile de limitare a efectelor directe şi colaterale ale caniculei asupra populaţiei

* asigurarea legăturilor operative (privind informarea reciprocă) privind primirea şi transmiterea de informaţii între Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă

* suplimentarea fondurilor alocate Direcţiei de Asistenţă Socială pentru situaţiile de deces cauzate de caniculă în vederea înhumării persoanelor fără resurse financiare şi material

* folosirea de către SC Salubris SA Iași a utilajelor de pulverizare a apei pentru reținerea particulelor PM10 la sol și a substanțelor cu același rol în activitatea de spălare a străzilor

* transmiterea pentru informarea populaţiei prin mass-media a tuturor măsurilor şi hotărârilor luate de către Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă şi a factorilor cu responsabilităţi în actiunile de limitare a efectelor caniculei

* încheierea unui protocol de colaborare cu Crucea Roșie – Filiala Iași privind asigurarea cu personal voluntar instruit pentru rezolvarea situaţiilor de asistenţă a persoanelor în situații de caniculă a punctelor de prim ajutor (la COD GALBEN / PORTOCALIU, în intervalul orar 10.00 – 16.30) în centrele de cartier (Păcurari: tel. 0232.276.787, Nicolina: tel. 0232.227.517, Tătărași: tel. 0232.277.310, Alexandru cel Bun: tel.0232.253.160, Frumoasa: tel. 0232.223.031)

* evaluarea post caniculă şi îmbunătăţirea capacităţii de management pe baza experienţei acumulate (ce a funcţionat, ce nu a funcţionat, cauzele disfuncţionalităţilor şi măsuri corective, diseminarea concluziilor, evaluarea impactului perioadei caniculare)