Numărul pacienților infectați cu COVID-19 internați în stare gravă a trecut de 450

Chişinău, 2 iul. /MOLDPRES/. Numărul pacienților infectați cu COVID-19 internați în stare gravă a trecut de 450, iar 31 persoane sunt conectate la aparate de respirație asistată. Până la ora actuală, în Republica Moldova sunt înregistrate 16 898 cazuri de infecție cu noul Coronavirus, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, până la ziua de azi, au fost confirmate 2429 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici – 613, farmaciști – 28, asistenţi medicali – 974, felceri – 125, personal auxiliar –  689 persoane.

Pe parcursul zilei de ieri alte 252 persoane au fost externate după ce s-au tratat de COVID-19, bilanțul celor vindecați ajungând la 9846.

Totodată MSMPS anunță despre înregistrarea altor două decese provocate de COVID-19. Virusul a răpit viața a două femei din Strășeni și Florești, numărul morților ajungând la 551.