Cod galben de vânt puternic

Şase judeţe se vor afla luni, până la ora 20:00, sub Cod galben de vânt puternic, conform unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Astfel, în centrul şi sudul Moldovei, în nordul Dobrogei, precum şi în nord-estul Munteniei, vântul va avea intensificări, iar la rafală se vor atinge viteze, în general, între 55 şi 70 km/h.

 


Sursa foto: meteoromania.ro


Judeţele atenţionate de ANM sunt Vaslui, Galaţi, Brăila şi Tulcea în totalitate, iar parţial Bacău şi Vrancea.AGERPRES