În ultimele 24 de ore, au murit în România 19 persoane infectate cu noul coronavirus

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au murit în România 19 persoane infectate cu noul coronavirus.

Potrivit sursei citate, până joi, 1.971 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

„În intervalul 15.07.2020 (10,00) – 16.07.2020 (10,00) au fost înregistrate 19 decese (14 bărbaţi şi 5 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Botoşani, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Constanţa, Galaţi, Harghita, Mehedinţi, Bucureşti, Neamţ, Prahova, Suceava, Timiş şi Vâlcea”, precizează sursa citată.

Dintre acestea, două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40 – 49 ani, două la categoria de vârstă 50 – 59 ani, şase la categoria de vârstă 60 – 69 ani, trei la categoria de vârstă 70 – 79 ani şi şase la persoane de peste 80 de ani.

Potrivit GCS, 18 dintre decese sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. Pentru un deces nu au fost raportate comorbidităţi. AGERPRES