Igor Dodon a anunțat o întâlnire cu liderul de la Tiraspol

Președintele Igor Dodon a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Reședința de Stat de la Condrița, că pe 28 iulie va avea o întâlnire de lucru cu șeful regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, transmite MOLDPRES.

Oficialul a specificat că principala temă de discuție va ține de eliminarea posturilor de control instalate de către regimul transnistrean în perioada pandemiei. „Am avut mai multe discuții la telefon cu domnul Krasnoselski pe parcursul ultimelor săptămâni. Din informațiile publice, din 36-37 de posturi câte au fost, joi a fost informația că 15 au fost închise. Scopul nostru este să revenim la situația de la începutul lunii martie și să rămână doar posturile convenite în cadrul Comisiei Unificate de Control”, a menționat șeful statului.

Președintele a spus că nu crede în argumentul invocat de oficialii transnistreni, potrivit cărora „posturile instalate au legătură cu pandemia”. „Nu accept această explicație și consider că este un pas incorect venit din partea celor din stânga Nistrului”, a specificat Igor Dodon.

Oficialii Biroului pentru reintegrare au declarat că posturile de control instalate de regimul transnistrean nu pot fi calificate drept posturi sanitare, pentru că acestea exercită atribuții de control și verificare și blochează circulația populației din zonă.