Autoturism căutat de autorităţile din Belgia, descoperit la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Sculeni (judeţul Iaşi) au descoperit şi indisponibilizat un autoturism marca Volkswagen Passat, ce figura ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de către autorităţile din Belgia. Astfel, în data de 5 august a.c., în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, D.V., cu cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 29 de ani, care conducea un autoturism marca Volkswagen Passat, an de fabricaţie 2012. Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a maşinii, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, constatând că aceasta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de Belgia. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că autoturismul a fost achiziţionat de la un cetăţean lituanian ale cărui date nu le cunoaşte şi nu avea cunoştinţă că acesta este căutat de autorităţi”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 40.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor. (E.M.)