CU CĂCIULILE PĂ FRUNTE

Vestea care se vrea să fie tristă pentru noi, ar fi aceea care să ne obișnuiască cu acest major regret de a nu fi pregătiți pentru valorile majore ale democrației. Nu suntem încă pregătiți pentru împărțirea puterii ca măsură de autocontrol. Jumătate mai bine chiar din cei 31 de ani dedicați libertății prin democrație s-au dovedit a fi o himeră, în a concentra toată puterea în mâinile unui singur câștigător, cel care a primit de la electorat dreptul de a decide în Parlament, guvernare, administrație locală și centrală, dar și în numirea Puterii Judecătorești, prin deținerea portofoliului de președinte al țării. A fost o încercare reușită, dar care ne-a lecuit să mai dorim și ceea ce nu putem duce.
Este mult prea mult o astfel de stare din care ar fi trebuit să ieșim fericiți și nicidecum cu mâinile încătușate. Iată că dorința nemăsurată și greșit evaluată, din iminenți câștigători ne transformă instantaneu în penibili învinși. Am observat, pe propria noastră piele, că independența justiției, de exemplu, trece prin sclavia celor care se opun guvernării conjuncturale ale momentului.
Nu suntem încă pregătiți să beneficiem de mecanismele funcționării democrației lăsată să-și echilibreze singură pornirile. Avem toate datele, suntem pregătiți teoretic, dar nu reușim să ne dozăm cantitățile de liberate și responsabilitate, care să ne asigure pasul înainte.
Trebuie să ne asumăm, de această data responsabil, faptul că democrația în spațiul mioritic încă are nevoie de protecția oferită de plasa unei inevitabile imunități, necesară în continuare protejării celui care nu reuşeşte să facă o reală opoziție ,din cauza unor presiuni decontate avantajelor politice, în exclusivitate, pentru cei care gestionează la un moment dat puterea.
Teoria democrației, împărțirii zonelor de influență după culorile politice ale actorilor cu semnificativă reprezentare parlamentară (spațiul în care operează valoarea electorală a partidelor) este supusă acestui dialog ce ar trebui să fie credibil și decisiv în intenția alegerii drumului bun, calea dreaptă pe care aleargă cu brațele deschise bucuria și fericirea.
Nu suntem încă pregătiți să ne dedăm discursului acoperitor de fapte mărețe atâta timp cât încă mai avem schije în tălpi, încă mai simțim cum sângele ne bandajează alergarea spre visul schimbării din sclavi în oameni liberi. Avem libertatea, dar nu știm cum să o folosim. Nu știm cum să o îmbrăcăm. Ca pe un pantalon sau ca pe un pulover. Uneori avem chiar tendința de a o încălța sau de a ne-o înfunda pe frunte, asemenea unei căciuli. Atunci ne vedem cântând: ”cu căciulile pe frunte”.
Să ne amintim cântecul prelucrat de Cenaclul Flacăra condus de Adrian Păunescu, al cărui mesaj nu poate fi trecut cu vederea, în esența căruia stă demnitatea acestui popor, căciula fiind un simbol al verticalităţii, prieteniei, dar nicidecum a spunerii.
”Taică meu în primărie / Avea dreptul ca să intre / Cu căciula în cap, obicei de pe moşie / De la moşi şi strămoşii mei păstrat. Refren: Cu căciulile pă frunte / Stăm de veacuri, ca un munte / În curbura arcului Carpați /Asta e căciula mea / Şi o port cum se purta, / Că-i obicei din daci lăsat // Port căciula pe-o ureche / Şi acasă si la nunta si la oi/ După datina străveche / Moştenită şi păstrată şi pă la noi. / Refren // Uni zic să-mi iau căciula, jos din cap, / Spunând adesea ca nu-s civilizat, / Poate vor s-o ţâu în mână, să mă aplec, / Ca sa ma laude că m-am integrat / Da bă vecine hai la mine, / Te primesc cum pot mai bine /Dar de căciula mea nu te lega / Asta e căciula mea îi a mea si nu-i a ta / Că-i obicei din veac lăsat // Cine nu crede să să ducă, la columna / Să să uite şi-o vedea/ Sabia încovoiata, arcul scutul şi căciula / Orice dac le-a avea / Refren // Mai copchile ia sa ma ghine/ Ca să ducă obiceiul, când or creşte ai tai copchii, / O inima vitează în tine / Sus pă frunte o căciulă ca un dar s-o ţîi / Refren”
Atâta timp cât vom reuși să ne păstrăm fibra demnității acestui neam, din ce în ce mai încercat, vom reuși să atingem cotele maxime ale renașterii, descoperindu-ne singuri potențialul recompunerii libertății după șabloanele democrațiilor autentice.
Vrem să fim incluși în clasa țărilor ce au un potențial real necesar reglări capacității de dezvoltare de reacții firești evoluției, surprinse în stadiul evoluției ei, fără ca aceasta să ne intimideze, să nu ne recunoască, atâta timp cât singuri ne asumăm dreptul de a decide în numele binelui nostru, având grijă ca inevitabilul rău, astfel produs în categoria pagubelor colaterale, să nu dezvolte un rău mai mare decât binele imaginat ca fiind scopul în sine al activității politice.

ADI CRISTI