Breaking News

PSD decide vineri când va fi votată moţiunea de cenzură. “Ne dorim să votăm cât mai repede”

Partidul Social Democrat va decide vineri, în cadrul unei ședințe a Comitetului Executiv Național, calendarul moțiunii de cenzură. Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat că PSD își dorește să voteze cât mai repede moțiunea împotriva Guvernului Orban. „Va fi stabilit calendarul de vot al moțiunii de cenzură. Ne dorim să votăm cât mai repede pentru că în momentul astă orice zi cu guvernul Orban este o zi pierdută pentru țară”, a spus Romașcanu. Purtătorul de cuvânt al PSD a declarat că depunerea moțiunii în sesiune extraordinară respectă „litera și spiritul” Constituției. „Din punctul nostru de vedere suntem în litera și spiritul Constituției. Și PNL consideră asta, ținând cont că domnul Orban a declarat că nu se va adresa Curții Constituționale. În Constituție nu se face diferența între acțiunile întreprinse în sesiune ordinară și sesiune extraordinară. Este extraordinară doar prin nume. E o altă sesiune a Parlamentului. Vacanța este suspendată în acest moment”, a precizat Lucian Romașcanu. Deși susține că PSD vrea să voteze cât mai repede, Romașcanu a spus că, potrivit Constituției, nu există un termen pentru votul moțiunii. „În principiul votul se spune că ar trebui să fie după 3 zile după ce a fost citită în plen. După 3 zile poate pica oricând, și după 3 zile și după 7 zile”, spune purtătorul de cuvânt al PSD. Romașcanu a precizat că PSD a discutat cu toate partidele din Parlament, în afară de PNL și PMP. „Victor Ponta a spus că va vota împreună cu grupul PRO România. Sper din suflet să facă ceea ce spune. Sunt discuții în curs și cu UDMR. Ne așteptăm ca inclusiv parlametari UDMR și USR să voteze această moțiune.”, a mai precizat acesta. (sursa: www.digi24.ro)