Ministerul Culturii a prelungit cu trei ani termenul de finalizare a lucrărilor la Muzeul Naţional al Revoluţiei

Guvernul, prin Ministerul Culturii şi Ministerul Finanţelor Publice, a aprobat, cu acordul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), extinderea, până la 30 iunie 2023, a termenului de finalizare a înfiinţării Muzeului Naţional al Revoluţiei din România de la Timişoara şi de reabilitare a Sălii Omnia din Bucureşti pentru a găzdui Centrul Naţional al Dansului. Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, conform acordului-cadru de împrumut dintre România şi BDCE pentru finanţarea proiectului privind finalizarea construcţiei, renovarea sau reabilitarea clădirilor culturale de interes public din România, până în acest moment, au fost finalizate trei dintre cele cinci investiţii: Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti, Biblioteca Naţională Bucureşti şi Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca. De asemenea, potrivit unui amendament la alt un acord-cadru cu BDCE, Guvernul a aprobat extinderea termenului de finalizare până la data de 30 iunie 2023 pentru: Muzeul Naţional ‘George Enescu’ (Palatul Cantacuzino din Bucureşti), Filiala Omnia Craiova a Bibliotecii Naţionale a României, muzeele ‘Dr. Ioan’ şi ‘Nicolae Kalinderu’ din subordinea Muzeului Naţional de Artă a României, aflate în diferite stadii de implementare. Din cele 16 monumente istorice de importanţă naţională care vor beneficia de lucrări de consolidare, reabilitare, restaurare şi punere în funcţiune, până în prezent, au fost deja renovate şi redeschise publicului 13 obiective, cum ar fi: Palatul Culturii Iaşi, Palatul Regal-Sala Tronului şi Opera Română din Bucureşti, informează Ministerul Culturii. Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, consideră că „extinderea termenului de implementare a investiţiilor cuprinse în cele două acorduri-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei reprezintă un pas esenţial pentru finalizarea construcţiei, renovarea şi reabilitarea clădirilor culturale de interes public şi a monumentelor istorice din România”. „Din 21 de obiective de investiţii, 16 sunt deja finalizate, iar răgazul primit face posibilă implementarea cu succes a programului asumat”, a spus ministrul Bogdan Gheorghiu, citat în comunicat. (sursa: AGERPRES)