Asociațiile de elevi, replică pentru Raluca Turcan: Este obligatoriu ca statul să asigure măşti fiecărui elev

Mai multe asociații de elevi, din Bucureşti şi Ilfov, Constanța, Maramureş, Vâlcea, condamnă declaraţia vicepremierului Raluca Turcan, care a spus că „este absolut imposibil ca Guvernul să asigure măşti pentru toţi copiii din ţara aceasta”. Asociațiile susţin că Guvernul trebuie să asigure măşti tuturor elevilor. Reprezentanţii elevilor consideră că, în contextul desfăşurării orelor de curs în format fizic, este imperios necesar ca autorităţile să aloce fonduri necesare în vederea asigurării măştilor de protecţie pentru toţi elevii şi profesorii, astfel încât, începând cu 14 septembrie, un număr suficient de măşti să existe la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ. „În luna aprilie Guvernul şi-a asumat obligativitatea de a asigura măşti printr-o declaraţie făcută de Ludovic Orban, iar acum cu mai puţin de o lună înainte să înceapă şcoala, decidenţii dau dovada de nepăsare faţă de siguranţa şi sănătatea elevilor”, acuză elevii, potrivit Mediafax. Ei consideră că guvernul are obligaţia de a pune la dispoziţie toate fondurile necesare pentru a face posibilă asigurarea măştilor şi pentru a arăta că sănătatea populaţiei este prioritară. În acest caz este necesară o achiziţie publică pentru a asigura măştile de protecţie. Elevii solicită ca Guvernul României să nu pună în pericol sănătatea elevilor şi să îşi îndeplinească datoria morală pe care o are faţă de cetăţeni, punând la dispoziţie măşti de protecţie pentru fiecare elev. „Este obligatoriu ca statul să asigure măşti fiecărui elev, aşa cum de altfel a şi promis în luna aprilie. Veţi spune că o mască nu este scumpă, dar într-o familie cu venit mediu, unde mai mulţi copii merg la şcoală, costurile pentru a asigura 2-3 măşti pe zi ajung să fie mari. Nu ar trebui ca familiile să facă eforturi pentru a-şi putea trimite în siguranţă elevii la şcoală. Mai mult de atât, cum vrea Guvernul să stabilească cine primeşte masca de protecţie?”, a spus Andreea-Sabina Spătariu, preşedinte AEC. Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că este imposibil ca Guvernul să asigure măşti de protecţie pentru toţi copiii şi profesorii şi că sprijinul va merge către categoriile defavorizate. „Există categorii defavorizate care sunt beneficiare de măşti gratuite din partea statului, prin achiziţia făcută de Ministerul Sănătăţii. Din perspectiva Guvernului, noi punem bani la dispoziţie autorităţilor publice locale, să facă un stoc minim de măşti şi materiale dezinfectante în fiecare şcoală, pentru situaţii de avarie, să spunem, îşi uită măscuţa copilul, e dintr-o familie mai săracă, i s-au terminat măştile, însă este absolut imposibil ca Guvernul să asigure măşti pentru toţi copiii din ţara aceasta, pentru toţi profesorii”, a declarat Turcan. (sursa:www.digi24.ro)