Pauzele dintre ore vor fi de cinci minute, numai pentru schimbarea claselor, de către cadrele didactice, iar orele vor fi de 55 de minute

Pauzele dintre ore la şcolile în care cursurile se vor desfăşura după primele două scenarii vor fi de 5 minute numai pentru schimbarea claselor de către cadrele didactice, iar orele vor fi de 55 de minute, prevede Ghidul pentru învăţământul gimnazial şi liceal publicat pe site-ul educatiacontinua.edu.ro.

Potrivit documentului, în intervalul de 55 de minute, fiecare clasă, conform unei organizări la nivel de palier (zona deservită de o toaletă), va avea o pauză de 10-15 minute.

„Pauzele dintre ore vor fi de cinci minute, numai pentru schimbarea claselor, de către cadrele didactice, iar orele vor fi de 55 de minute. În acest interval de 55 de minute, fiecare clasă, conform unei organizări la nivel de palier (zona deservită de o toaletă) va avea o pauză de 10-15 minute. Pauzele vor fi organizate astfel încât să nu se intersecteze elevii de la clase diferite şi folosirea toaletelor să fie făcută în condiţii de distanţare. Pentru elevii care nu merg la toaletă, în aceste pauze individualizate pentru fiecare clasă, cadrul didactic va organiza activităţi recreative în clasă sau, dacă este posibil, fără intersectarea cu alte clase, în aer liber, activităţi care să includă mişcare”, se arată în ghid.

Totodată, personalul didactic şi nedidactic va supraveghea circulaţia elevilor şi a cadrelor didactice pentru respectarea distanţării fizice şi a tuturor măsurilor, astfel încât să nu existe apropiere între elevi din clase diferite, respectiv cadre didactice şi elevi în afara sălilor de clasă.

În pauzele comune, de 5 minute, este permisă numai circulaţia profesorilor pe holuri, de la o clasă la alta, iar elevii rămân în sălile proprii de clasă.

În cazul folosirii unor cabinete sau laboratoare, pauzele comune de 5 minute sunt destinate dezinfectării acestora pentru noile clase/grupe care le vor folosi.

„Deplasarea elevilor către şi dinspre aceste săli se face la începutul şi la sfârşitul orelor de 55 de minute, însoţiţi de către cadrul didactic”, mai prevede ghidul.

Conform documentului, toate cadrele didactice vor folosi agende, unde vor înregistra notele şi absenţele elevilor, iar transferul acestor înregistrări în cataloagele claselor se face după un program stabilit la nivelul unităţii de învăţământ, pentru reducerea riscurilor asociate unei aglomerări de cadre didactice în cancelarii şi a atingerii cataloagelor de către diferite cadre didactice pe parcursul aceleiaşi zile.

„Pe cât posibil, se va folosi comunicarea la distanţă pentru informarea profesorilor diriginţi şi a părinţilor sau, unde este posibil, catalogul electronic”, se menţionează în ghid.

Se propune realizarea unui orar organizat „modular”, care ar avea avantaje în cazul celor trei scenarii.

„În cazul tuturor celor 3 scenarii, organizarea modulară a orarului prezintă avantaje evidente: reducerea riscurilor asociate apropierii fizice în cazul scenariului 1 şi scenariului 2 (profesorii vin în contact cu mai puţine clase într-o perioadă de timp); reducerea efortului elevilor în cazul tuturor scenariilor, prin scăderea numărului de discipline care necesită concentrarea lor şi efectuarea de teme pentru acasă într-un interval de timp; flexibilizarea orarului în scenariul 3, prin reducerea numărului de profesori (2 sau 3) cu care o clasă lucrează într-o săptămână şi reducerea numărului de clase cu care un profesor lucrează într-o săptămână”, prevede ghidul.

În situaţii justificate de risc pentru elevi sau alte persoane care locuiesc împreună cu aceştia, părinţii pot stabili împreună cu reprezentanţii unităţii de învăţământ aplicarea unor scenarii alternative pentru copiii proprii, în perioade determinate de timp.

„În funcţie de resursele disponibile, va fi încurajată utilizarea formei electronice a manualelor şi a materialelor auxiliare şi se va reduce la minimum transmiterea de materiale în format fizic între elevi şi cadrele didactice”, se mai arată în document.

Totodată, pentru reducerea contactului „inutil” între elevi, îndeosebi în oraşele mari, cu număr maxim de elevi la clasă, este recomandabilă împărţirea claselor în jumătăţi fixe, fără posibilităţi de ‘transfer’. Astfel, în loc de clasele a IX-a A şi a IX-a B, vor exista clasele 9A1, 9A2, 9B1, 9B2… AGERPRES