Vaccinul AstraZeneca împotriva noului coronavirus ar putea fi disponibil, totuși, la finalul acestui an sau începutul anului viitor, potrivit directorului general al companiei, Pascal Soriot. Aceasta după ce AstraZeneca și Oxford University, care dezvoltă împreună un vaccin și îl testează pe 50.000 – 60.000 de persoane din lume, au oprit ieri testele pentru a investiga o ”boală potenţial inexplicabilă”, posibil un efect secundar grav, la un participant la studiu, din Marea Britanie.

Soriot nu a putut preciza când vor fi reluate testele. ”Cred în continuare că sunt pe cale să avem un set de date pe care să le prezentăm până la finalul anului” pentru aprobare, a adăugat el.

AstraZeneca a încheiat o serie de parteneriate de fabricare în lume și crede că poate să producă aproximativ 3 miliarde de doze.

Soriot a afirmat că este încrezător că, în combinație cu vaccinurile dezvoltate și de alte companii farmaceutice, vor exista suficiente pentru întreaga populație.

Potrivit lui, vaccinurile vor fi furnizate țărilor în același timp, pentru a asigura o distribuție corectă și echitabilă.

În cea mai recentă actualizare a datelor, publicată miercuri, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) afirmă că există 35 de ”vaccinuri candidat” evaluate în prezent în cadrul studiilor clinice desfăşurate pe subiecţi umani la nivel mondial. Nouă dintre acestea se află deja în etapa finală sau sunt pe cale să intre în acest stadiu.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) estimează că ”ar putea dura cel puţin până la începutul anului 2021 ca un vaccin contra COVID-19 să fie gata pentru aprobare şi disponibil în cantităţi suficiente” pentru utilizare la nivel mondial.