Costel Alexe: Spitalul modular de la Lețcani, o prioritate pentru liberali!

Spitalul modular de la Lețcani este o prioritate pentru Partidul Național Liberal, anunţă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, preşedintele PNL Iaşi şi preşedintele ales al Consiliului Judeţean Iaşi. Acesta ţine să-I asigure pe ieșeni că procedurile privind darea în funcţiune a acestei unităţi medicale sunt derulate cu maximă celeritate. Potrivit  ministrului, joi, 6 octombrie, a fost depusă documentația completă la APM Iași iar comisia tehnică a dispus avansarea procedurii operaționalizării Spitalului modular de la Lețcani.  Astfel, APM Iași s-a pronunțat asupra deciziei etapei de încadrare: nu se supune evaluării  impactului asupra mediului, nu se supune evaluării impactului asupra coprurilor de apă, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru  proiectul „Amenajare teren, amplasare module pentru spitalul mobil COVID 19 Regiunea Nord Est România și racord utilități” propus a fi amplasat în sat Lețcani, comuna Lețcani. „În ciuda tuturor declarațiilor triumfaliste din timpul campaniei electorale, administrația PSD a Consiliului Județean Iași nu trimis documentația necesară pentru obținerea avizelor necesare operaționalizării Spitalului Covid de la Lețcani. Am avut sâmbătă o primă întâlnire operativă cu Ministrul Sănătății și reprezentanții autorităților santitare și de mediu din Iași pentru a obține avizele de funcționare. Ieșenii trebuie să știe că în spatele acțiunilor de imagine și a panglicilor tăiate cu fast de către Maricel Popa și PSD Iași, până pe 5 octombrie nimeni nu a fost preocupat cu adevărat de acest obiectiv. Chiar dacă nu am depus încă jurământul și nu am preluat oficial prerogativele de Președinte al Consiliului Județean Iași am considerat imperios necesar să intervin pentru că situația este de maximă urgență și spitalele ieșene abia fac fața cazurilor de covid. Nu avem timp de așteptat și vreau ca toate instituțiile publice să lucreze la foc automat și să operationalizeze în cel mai scurt timp acest proiect. Chiar dacă a fost gestionat defectuos și folosit electoral de administrația PSD Iași, acest spital este vital în urmatoarea perioadă și trebuie să devină prioritatea zero”, a declarat Costel Alexe, președintele PNL Iaşi, preşedintele ales al Consiliului Județean Iași. (E.M.)