Procuratura Generală a inițiat un dosar penal în cazul afacerii de la Loteria Națională a Moldovei

Chişinău, 22 oct. /MOLDPRES/. Procuratura Generală a inițiat un dosar penal în cazul parteneriatului public privat instituit cu Loteria Națională a Moldovei. Suspecți în dosar sunt factori de decizie din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii, Agenției Proprietății Publice și unii agenți economici. Anunțul a fost făcut astăzi în cadrul unui briefing de către Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, comunică MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, instituirea unui parteneriat public privat în domeniul jocurilor de noroc s-ar fi făcut în R. Moldova cu mai multe nereguli, iar statul a fost prejudiciat.

„Ministerul Economiei și Infrastructurii a ”aranjat” condițiile tehnice pentru potențialii parteneri, astfel încât, de la bun început, să fie excluse din acest sector companiile autohtone. Evident că, toate condițiile au fost ajustate pentru o companie concretă, rezultatele concursurilor fiind previzibile. Procuratura Generală a investigat, în cadrul unui proces penal, traiectoria acțiunilor care au permis prejudicierea bugetului public ca urmare a transmiterii, prin diferite scheme dubioase, unor companii străine, a controlului în domeniul jocurilor de noroc. Investigațiile au relevat că, anumiți factori de decizie ai Ministerului Economiei și Infrastructurii, Agenției Proprietății Publice, alte persoane deocamdată neidentificate, urmărind scopul facilitării unor agenți economici de a obține controlul în domeniul jocurilor de noroc, folosind intenționat situația de serviciu, ar fi creat premise pentru preluarea afacerii în beneficiul unui cerc restrâns de persoane, prin intermediul Loteriei Naționale a Moldovei, elaborând și promovând cadrul normativ necesar, precum și trucarea unor activități la nivel departamental și interdepartamental”, a spus Stoianoglo.

El a adăugat că prin Legea nr.291 din 16 decembrie 2016 cu privire la organizarea şi desfășurarea jocurilor de noroc, a fost instituit monopolul de stat în domeniu, fiind împuternicită cu organizarea și desfășurarea activității respective Loteria Națională a Moldovei – agent economic cu cotă integrală de stat, iar activitatea agenților economici în domeniul jocurilor de noroc a fost sistată, cu declararea nevalabilă a licențelor. Concomitent, printr-o hotărâre de Guvern, au fost efectuate modificări în lista lucrărilor și serviciilor de interes public național, propuse parteneriatului public-privat, cu includerea în anexa nr.2 a serviciilor din domeniile ce constituie monopol de stat, gestionate de Loteria Națională a Moldovei.

„Ulterior, persoanele menționate, mimând activitatea grupului de lucru pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru proiectul ”Servicii din domeniile ce constituie monopol de stat gestionat de Loteria Națională a Moldovei”, creat prin ordinul Agenției Proprietăți Publice din 3 mai 2017, au pregătit Studiul de fezabilitate și l-au prezentat, formal, membrilor grupului spre aprobare. În continuare, factorii de decizie ai Ministerului Economiei și Infrastructurii, în pofida avizului negativ al Ministerului Justiției, au elaborat și promovat proiectul Hotărârii Guvernului nr.639, adoptată la 14 august 2017, conform căreia au fost incluse criterii de eligibilitate, care favorizau un cerc îngust de companii”, a adăugat Stoianoglo.

Procurorul General a menționat că urmare a acțiunilor ilicite expuse, deși conform clauzelor contractuale la repartizarea veniturilor din implementare, Loteria Națională a Moldovei urma să beneficieze de 75% din venituri, iar partenerul privat 25%, în realitate, conform estimărilor specialiștilor, raportul de repartizare a profitului din activitatea de organizare și desfășurare a loteriei este de 11,4% – statul și 89,6% – partenerul privat, deoarece Loteria Națională a Moldovei suportă costul serviciilor de distribuție și cheltuieli pentru fondul de câștiguri.

„În intervalul 1 noiembrie 2018 – luna mai 2019, din vânzarea biletelor de loterie au fost încasate mijloace bănești în sumă de 325,98 milioane de lei, din care, 39,5 milioane de lei au revenit Loteriei Naționale a Moldovei, iar partenerului privat circa 81,5 milioane de lei. La fel, dezavantajarea Loteriei Naționale a Moldovei se atestă și în sectorul automatelor de joc, fiindu-i atribuit un volum mai mare de obligații și cheltuieli comparativ cu cele ale partenerului privat, iar cota-parte din totalul venitului brut al jocului care revine Loteriei Naționale a Moldovei este de 51%”, a conchis Stoianoglo.

Procurorii susțin că favorizarea intereselor terțelor persoane în detrimentul intereselor statului prin scutirea acestora de taxe a adus prejudicii la bugetul de stat în valoare de peste 400 milioane de lei.

Procuratura Generală a inițiat o cauză penală pe faptul abuzului de serviciu, comis cu participație, de către persoane publice, în interes material personal sau în interesul terților, manifestat prin atribuirea în beneficiul unor companii străine, conform schemelor dubioase, a domeniului jocurilor de noroc, soldat cu prejudicierea bugetului public național.