GREȘEALA NUMITĂ EROARE

 

Se ridică lumea din case, mimând un semn de salut.

La marginea străzii, rigolele adună frunze și ape,

oferind privitorilor o mișcare prin lut.

Se naște o șansă prin care statuia încearcă să treacă  pe jos,

așa cum mai trece un cântec purtat de strigătul dezvelit, dar sfios.

Nimeni  nu iese.

Toți stau încordați, gata să se arunce în foc

sau gata să șteargă umbrele vii

ce fac parte din joc.

Inima unora nu mai bate în semn  de întrebare.

Așa cum tălpile altora nu mai scot praf din mișcare.

Chiar dacă este o stare de fapt,

nimeni nu pierde timpul să fugă să mai semneze un act.

Toți stau în fața fiecăruia și încearcă să scoată săgeți pe ochi

sau să se întoarcă în ei pe amintiri despre sălcii și plopi,

la marginea apelor izvorâte din ochi.

Nici lacrimi nu mai sunt,

nici durere nu e,

doar înlemnire de chip umple lumile.

Și totul e tăcere

și tăcerea lovește în piept

și pieptul se deschide

și inima se cere să fie lăsată afară,

o tură să facă măcar prin durerea lichidă

aruncată în mare la vreme de seară.

Avem o picătură de iubire

sortită să coloreze întinderi de ape,

să fie semnul pe care pianistul îl ține minte

la mijloc de clape,

să știe unde se află când sunetele din aer îi coboară pe suflet

și cine  se întâmplă să fie îngropat în plânset de cântec.

 

Nimic nu mai contează.

Totul e hazard.

Se coboară o ceață lăptoasă

și laptele se întinde câmpie

la picioarele celor care văd cum dispare

orice urmă de bucurie.

Avem sau nu avem, suntem sau nu suntem, vom fi sau nu vom mai fi

sunt respirații întretăiate, pe care în gând încerci să le scrii.

Doar în gând, căci în fapt suntem ocupați.

Suntem virusați.

Pedeapsa ne este dată să fim ca o pată

pe fruntea Conducătorului izbit de stânci

după spulberarea zborului.

Trăim pentru noi, pentru fiecare

Trăim ca și cum

am plăti să fim îngropați în picioare

Să fim primii la Înălțare

Atunci când va veni un sol

Să ne spună că am murit din eroare.

Că trebuie să revenim în platou

Să continuăm să trăim fiecare

Fără ca viața să simtă în fapt

Că a fost o greșeală

Numită eroare.

ADI CRISTI