Breaking News

Alte peste 160.000 de doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge joi în România, anunță CNCAV

Alte 163.200 de doze de vaccin AstraZeneca, al treilea disponibil în România, după Pfizer și Moderna, vor ajunge în cursul zilei de joi în țară, anunță Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). Noua tranșă va fi depozitată inițial la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, urmând să fie apoi distrbuită în centrele regionale.

„Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră. Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman”, precizează comunicatul CNCAV.

Urmare a primirii autorizaţiei din partea ANMDMR, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” poate desfăşura, în calitate de distribuitor angro, operaţiuni de deţinere, custodie şi livrare pentru medicamente cărora li se impun criterii suplimentare de tipul: produse în acord cu art. 806 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată: medicamente imunologice, respectiv produse cu distribuţie în lanţul rece (care necesită manipulare la temperaturi scăzute).

CNCAV reaminteşte că Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat, la 29 ianuarie, acordarea autorizaţiei condiţionate de punere pe piaţă pentru vaccinul împotriva COVID-19, dezvoltat de compania AstraZeneca. (sursa: www.digi24.ro)