STINGEREA INCENDIILOR, COEFICIENTUL DE RISC EPIDEMIOLOGIC

Fie că suntem inconștienți, oligofreni, reduși mintali, fie că nimic din ceea ce ni se spune nu rezonează cu capacitatea noastră de a reține ceva, fie pur și simplu: ăștia suntem! Nemernici cu capul mai greu decât plumbul, astfel încât acesta să ne setea în locul picioarelor. Vrem să ne regăsim într-un viitor care ar fi trebuit să ne aparțină. Acolo unde există o inimă ignorată, acolo se naște marea drama. Acolo există pe de rost cântecul care ne apropie, fără ca să simțim lucrul acesta, un fel de invazie pe timp de noapte, cu luminile stinse, un hold up urmat de un picior pus pe aorta, semnalizând astfel drama pe care o construim pas cu pas, cărămidă cu cărămidă, răsuflare cu pași mărunți, pentru a nu spune să răsuflarea este târâișul șarpelui / și pasul gândacului.
Dincolo de toate acestea, dincolo de gestul de a ne îndepărta mai mult decât ne putem despărți de tăcere și de nemișcare, găsim starea noastră de a ne cunoaște mai profund decât ne știm, așa cum atingerea trupului e un semn al îngăduinței, al pasiunii și, nu în ultimul rând, al cutezanței de a cultiva atingerea ca un mesager bine primit.
În societate se naște din ce în ce mai rapid o incompatibilitate între cei care au fost aleși să decidă drumul nostru prin viață și poporul dispus să asculte, dar nu în orice fel de condiții.
Starea de incertitudine din țară a început să se deterioreze, să scape de sub control, să fie din ce în ce mai provocatoare pentru cele două părți devenite între timp conflictuale.
Pandemia a anulat celelalte conflicte minore din societate, astfel încât să existe o maximă concentrare pe ceea ce provoacă spaimă, pe ceea ce provoacă nelinişte, chiar și numai pentru că necunoscutul cauzei prin care Covid-19 a ajuns să îngenuncheze lumea în doar un an de zile de încordare și de lipsă de răspunsuri.
Strada începe să fie circumspectă la atacurile din ce în ce mai agresive și pline de restricții ale guvernaților. Aceștia din urmă sunt prinși pe picior greșit de al treilea val al pandemiei. Din ce în ce mai mult, din ce în ce mai agresiv, din ce în ce mai îngrozitor se conturează acest viitor lipsit de salvare, lipsit de viitor.
”Azi în Timișoara / Mâine-i toată țara!” – a fost sloganul eliberări țării de comunism în decembrie 1989. Astăzi, în aceeași Timişoara se întâmplă un lucru groaznic. Au început să se încaiere aceiași oameni, cu aceleași idealuri, doar că s-ar găsi cineva care să-i oprească, care să le atragă atenția că ei, de fapt, sunt pe aceeaşi baricadă numai că ar trebui să fie mult mai atenți la nuanțe și să se deștepte înaintea loviturii considerate a fi inevitabilă!
„Oamenii spun că s-au săturat de carantină, de măsurile de restricţie impuse în perioada de pandemie COVID, mai ales că oraşul de pe Bega este în scenariul roşu de mai bine de şase luni.
Protestarii sunt paşnici, însă puţini dintre ei poartă mască.
Poliţiştii au ajuns şi ei la manifestare, pentru a se asigura că protestul nu degenerează.
În plus, manifestanţii cer şi demisia primarului Timişoarei, Dominic Fritz, pe motiv că edilul nu a susţinut ridicarea carantinei.
Carantina la Timişoara a fost prelungită pentru încă şapte zile, după votul din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș”.
Un alt conflict care s-a accentuat pe timp de pandemie la Timișoara a fost și aproape inevitabilul conflict între președintele C.J și secretarul de Stat Raed Arafat.
Alin Nica a răspuns astăzi la comentariu în care un utilizator îi propune să îl tragă la răspundere pe Raed Arafat, în baza sentinței Curții de Apel Bucureşti.
„Raed Arafat a anunțat de ieri că va ataca decizia Curții de Apel Bucureşti deoarece nu înțelege cum ne-am permis să discutăm în CJSU în afara, citez, și consideră că el deține adevărul absolut asupra intereselor oamenilor.
E nevoie de o decizie definitivă înainte de orice alt pas. Acesta a fost motivul pentru care am zis că scuzele ar fi primul gest firesc, dar Raed Arafat refuză să prezinte măcar atât timișorenilor și spune că dacă ar da timpul înapoi ar face la fel.
În ceea ce privește prejudiciile create, eu sau Consiliul Județean nu putem da în judecată însă acest lucru poate fi făcut de către HoReCa, centre de sport sau alți antreprenori afectați”, este răspunsul lui Alin Nica.
Curtea de Apel Bucureşti a anulat ordinul prin care şeful DSU, Raed Arafat, a decis să prelungească restricţiile în Timişoara, în perioada 22- 24 martie, peste hotărârea luată de CJSU Timiş, anunța vineri Alin Nica.
Acesta susținea că timișorenii așteaptă și merită scuzele lui Raed Arafat și a celor care i-au susținut la nivel local „decizia nedreaptă și ilegală”.
Răspunsul pe care o hotărâre definitivă a instanței îl va da va pune în ordine acest mare haloimăs, care amestecă puterile statului nu după competențe, cât mai ales după postura acestora de a fi centrale, chiar dacă incompetența le flutură pe la tâmple, fie că este vorba despre stingerea incendiilor sau despre coeficientul de risc epidemiologic.
ADI CRISTI