„Lucia di Lammermmor”, „Faust” şi „Trubadurul”, pe scena Operei Naţionale Bucureşti

Spectacolele de operă „Lucia di Lammermoor” de Gaetano Donizetti, „Faust” de Charles Gounod, „Trubadurul” de Giuseppe Verdi sunt programate, de miercuri, la Sala Mare a Operei Naţionale Bucureşti.

„Lucia di Lammermoor” de Gaetano Donizetti, în regia lui Andrei Şerban, este programat miercuri, de la ora 18.30.

La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea. Bazată pe romanul lui Walter Scott, „Bride of Lammermoor”, opera lui Donizetti redă povestea de dragoste tulburătoare a Luciei, sora Lordului Enrico Ashton, obligată de acesta să se căsătorească fără voia ei, pentru a salva onoarea familiei. Aflând că Lucia este îndrăgostită de Edgardo di Ravenswood, fiul familiei rivale, Enrico o convinge pe aceasta să creadă că iubitul i-ar fi fost necredincios. Lucia pică în capcana întinsă de propriul frate şi acceptă căsătoria. Teribila veste îl răvăşeşte pe Edgardo, care decide că viaţa lui nu mai are niciun sens fără iubirea Luciei, decizând să-şi pună capăt zilelor. Clopotele castelului bat în depărtare. Lucia a murit, după ce şi-a ucis proaspătul soţ, înnebunită de durere. Convins de dragostea şi credinţa logodnicei sale, Edgardo îşi curmă viaţa cu o lovitură de pumnal.

Distribuţia reprezentaţiei din 23 februarie: Lucia Ashton – Cristina Maria Oltean; Lord Enrico Ashton – Alexandru Constantin; Sir Edgardo di Ravenswood – Liviu Indricău; Raimondo Bidebent – Iustinian Zetea (debut); Lord Arturo Bucklaw – Andrei Lazăr; Alisa – Sorana Negrea; Normanno – Valentin Racoveanu.

Sâmbătă, 26 februarie, de la ora 18.00, se joacă spectacolul de operă „Faust” de Charles Gounod, în regia lui Alexandru Tocilescu. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

Prin opera „Faust”, Charles Gounod reuşeşte să impună şi un nou gen de operă, practicat mai ales în Franţa, numit „grand opera”. El introduce în operă şi un divertisment, fragment de balet, „Noaptea Valpurgiei”, devenit un pretext pentru sinteza tematică a unei fantastice călătorii în lumea tenebrelor, a iluziilor şi simbolurilor. Includerea tabloului coregrafic nu a făcut decât să sporească faima acestei opera, deoarece adaugă un plus de spectaculozitate şi înlesneşte, totodată, publicului să înţeleagă viziunea ermetică a lui Goethe. Distribuţia reprezentaţiei din 26 februarie: Faust – Lucian Corchiş; Mefisto – Marius Boloş; Valentin – Vicenţiu Ţăranu; Wagner – Daniel Filipescu; Margareta – Marta Sandu Ofrim (debut); Martha – Sorana Negrea; Siebel – Mihaela Işpan.

Duminică, 27 februarie, ora 18:30, vă invităm la spectacolul de operă „Trubadurul” de Giuseppe Verdi, în regia lui Mario De Carlo. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea. O poveste ce nu duce lipsă de personaje puternice în ambiţiile, dorinţele şi pasiunile lor ce se înfruntă sau se dăruiesc cu nebunia tinereţii, a curajului sau a iubirii. Cu toate acestea, decorul acestor destine este împânzit de orgolii şi uneltiri de răzbunare, ce intensifică şi mai mult flacăra existenţei şi sentimentelor lor. O istorie de dragoste captivantă, născută la intersecţia a două lumi: cea nobiliară şi cea a nomazilor. Distribuţia reprezentaţiei din 27 februarie: Contele de Luna – Iordache Basalic; Leonora – Simona Neagu; Azucena – Sorana Negrea; Manrico – Daniel Magdal; Ferrando – Iustinian Zetea; Ines – Sidonia Nica; Ruiz – Andrei Lazăr (debut); Mesagerul – Ciprian Pahonea; Un ţigan bătrân – Alin Mânzat.

Bilete se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ şi de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti.

(sursa:www.news.ro)