Iohannis: Alături de încurajarea lecturii, înțelegerea și uzul corect al limbii ar trebui să devină prioritare

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Limbii Române, arătând că, alături de încurajarea lecturii, înţelegerea, argumentarea şi uzul corect al limbii ar trebui să devină obiective prioritare.

„Este necesară o schimbare de paradigmă atunci când vorbim despre obiectivele educaţiei pentru învăţarea limbii române. Alături de încurajarea lecturii, înţelegerea, argumentarea şi uzul corect al limbii ar trebui să devină obiective prioritare. Doar luptând cu analfabetismul funcţional avem şansa de a permite cât mai multor persoane să folosească limba română pentru a lua parte la viaţa comunităţii şi pentru a contribui la dezvoltarea societăţii. Limba română este temelia identităţii noastre. O preţuim folosind-o corect, cultivând-o şi ajutându-i pe alţii să primească darul de a o învăţa şi de a se bucura de bogăţia ei”, a precizat preşedintele, conform unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială.

Klaus Iohannis a mai subliniat că limba română reprezintă „cheia identităţii” naţionale şi „căminul unei literaturi bogate”. Totodată, limba română a fost şi continuă să fie „un veritabil liant” social.

„Ea ne-a adus laolaltă şi ne-a menţinut uniţi în cele mai dificile momente ale istoriei noastre. Limba pe care o vorbim ne leagă unii de alţii şi pe toţi de locul în care ne-am născut sau avem rădăcini – România. Face parte din identitatea noastră, iar noi avem datoria de a o proteja şi cultiva”, a menţionat preşedintele.

Iohannis a transmis întreaga sa apreciere dascălilor de limba română din ţară şi din străinătate, dar şi părinţilor, care sunt cei „dintâi mentori” ai copiilor şi care au menirea „de a transmite cu mândrie tezaurul limbii” generaţiilor de copii români de pretutindeni.

Iohannis a atras atenţia asupra faptului că, în ultimii ani, ţara noastră găzduieşte un număr tot mai mare de locuitori a căror limbă maternă nu este limba română.

„Este important ca toţi să aibă şansa de a învăţa limba română şi de a se integra în mod armonios în societatea românească. Predarea şi învăţarea limbii române, ca limbă nematernă, trebuie să devină o ofertă permanentă a sistemului nostru de educaţie”, a adăugat el.

(sursa: AGERPRES)