MApN: Două convoaie cu tehnică militară franceză au intrat în România

Două convoaie cu tehnică militară franceză au intrat, duminică seara, în România, pe la punctul de trecere a frontierei Nădlac din judeţul Arad.

Primul convoi a fost compus din blindate uşoare de infanterie, iar al doilea din blindate grele de infanterie, precizează Ministerul Apărării Naţionale, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
 

Potrivit sursei citate, cele două convoaie au fost întâmpinate de colonelul francez Alexandre de Feligonde, din partea Grupului de Luptă al NATO, alături de colonelul Tiberiu Cojocaru, din cadrul Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est.

Convoaiele sunt destinate completării mijloacelor tehnice ale Grupului de Luptă al NATO (Battle Group Forward Presence- BGFP) dislocat în Cincu.
 

Operaţia logistică de dislocare a tehnicii din baza Mourmelon-le-Grande din Franţa către Cincu, pe roţi, pe o distanţă de mai mult de 2.000 de kilometri, a debutat pe 18 octombrie şi poartă numele de Operaţia „Balaur”, inspirat după personajul mitologic din legendele româneşti, arată MApN.

Grupul de luptă al NATO (BGFP) din România s-a constituit, începând cu luna mai, prin transformarea elementelor multinaţionale aliate din cadrul Forţei de Răspuns a NATO, dislocate în ţara noastră.
 

La propunerea Franţei de a prelua rolul de naţiune-cadru, batalionul francez dislocat în România, considerat vârful de lance (Spearhead) al Forţei cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat al NATO (VJTF), formează BGFP pe teritoriul naţional, integrând, pe bază rotaţională, efective ale Belgiei şi Ţărilor de Jos, menţionează sursa citată. AGERPRES